Copii-culegători de folclor: „Fata Pădurii din Budești”

Acea copilă este acum o femeie bătrană şi ea mi-a povestit toată întâmplarea care începe cam aşa: "Mihai era undeva, aproape de sat, departe de munte. Într-o iarnă grea, spre seară, el hrănea oile când i s-a făcut dor nemaipomenit de iubita lui din sat. Chiar când a avut acest gând, a apărut iubita lui, spunându-i: «Vai, de când te strig!» Tot povestind, Mihai şi cu fata au ajuns la colibă, iar el se întreba cum şi de ce să vina iubita lui pe aşa o iarnă, până la el, în munţi. Nu a apucat să termine acest gând când s-a trezit trântit la pământ în colibă, lângă foc, şi fata îl apăsa cu o greutate foarte mare, ca o piatră de moară. El atunci şi-a amintit de vorbele femeilor bătrâne care spuneau că dacă ţi se întâmplă aşa ceva trebuie să atingi un cuţit. Cu mare greutate şi-a dus mâna la curea unde-i era cuţitul şi cum l-a atins, fata s-a ridicat de pe el şi a fugit. Nu după mult timp de când a fugit, apare un omuleţ cam cât un copil de 2 ani de mare, cu o căciulă roşie, care l-a întrebat: "A fost aici, Ea?"... Mihai i-a răspuns: "Da" şi omuleţul a zis: "Lasă, că mă duc şi-o aduc să o pun pe foc!" Mihai, speriat, i-a zis: "Pentru numele lui Dumnezeu, n-o mai aduce!" Omuleţul a plecat şi nu peste multă vreme s-au auzit ţipete de fată, de parcă ar bate-o cineva. Mihai nu s-a putut ridica de jos 4 zile. În tot acest timp, stapânu-său a avut grijă de oi şi de el".
Acesta e un text pe care l-am citit cu răsuflarea tăiată în holul de intrare al Şcolii generale din Budeşti-Maramureş. Era cules de Adrian Toporan, în 2003 - elev în clasa a VII-a a acestei şcoli săteşti. Din vorbă în vorbă cu directoarea Maria Ciceu, am aflat cu uimire că, la Budeşti, toţi copiii ştiu de Fata Pădurii Existenţa ei aproape că nu mai poate fi pusă la îndoială. Da, ea este aceeaşi Fată care-i suceşte minţile lui Mihai al Mâciocului din legenda ştiută pe de rost de budeşteni. În cele câteva zile din luna mai când am putut depăna poveşti între Mara şi Cosău cu oameni bătrâni ai locului, mi-am dat seama că Fata Pădurii e un personaj-cheie la maramureşeni. Prezenţa ei se leaga de cea a Omului nopţii care o caută, să o puna pe foc şi s-o ardă, pentru că ia laptele de la oi.
Identificată, adesea, cu Muma Pădurii, ea este un personaj din mitologia românească, vrăjitoare urâtă, sihastră. Unele legende spun ca dacă erai vizitat de ea, nu aveai voie să rosteşti mai mult de trei cuvinte. Dacă rosteai cel de-al patrulea cuvânt, ea îţi lua glasul. Etnologii o văd ca pe o mamă tristă: geme, se jeleşte, suspină, horcăie, vâjâie pentru că oamenii îi taie pruncii, copacii din padure... "De aceea, îi ologeste pe bărbaţii care fluieră sau cântă prin pădure, pe tăietorii de lemne care nesocotesc regulile pădurii, pe cei care culeg fructele de pădure (mere şi pere sălbatice, alune) în ziua de 19 august. Oamenii se pot apăra de ea dacă o aud scâncind, întrebând-o cu respect " Doamnă Mare, de ce plângi? şi dac1 ea răspunde "Mi-e foame, că n-am mâncat de o saptamână! Să-i dea ceva de mâncare. "Int-o lucrare remarcabilă, "Fata Nopţii şi Omul Pădurii", Constantin Eretescu estimează că Fata Pădurii nu se identifică, de fapt, cu Muma Pădurii. El crede că personajul legendar a supravieţuit numai în zestrea popoarelor pentru care pastoritul a reprezentat o ocupaţie importantă. Fata ar fi, deci, o fiinţă primară "care supune la probe şi sanctionează pe tinerii păstori a caror viaţă urmează să se desfăşoare în spaţiul necuprins al naturii libere. Tânărul care urmează să devină păstor trebuie să facă proba maturităţii, adică a ştiinţei (să se orienteze, să cunoască ierburile de leac, să ia măsurile de pază necesare), a înţelepciunii şi a forţei sale, înfruntând această divinitate malefică."(Observatorul Cultural). În felul acesta, Fata Pădurii devine un fel de Zburător feminin, care atrage şi îi înşală pe tinerii neexperimentaţi sau prea încrezători şi se răzbună pe cei care îi sunt necredincioşi, după ce i-a corupt.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay