Ascultă Radio Antena Satelor Live

Persoanele cu boli autoimune şi obezitate trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19

Directorul Departamentului de Imunologie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţă, prof.Andrei Ciorbanov, a precizat că dacă în Bulgaria vor fi vaccinate 20.000 de persoane pe zi, aceasta va însemna o provocare pentru sistemul de sănătate.

Persoanele cu boli autoimune şi obezitate trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19

08 Ianuarie 2021, 21:28

"Liderii sistemului sanitar susţin că vor reuşi să facă faţă, dar până acum, nu s-a întâmplat aşa ceva în ţara noastră, o astfel de imunizare în masă, care presupune o logistică perfectă. Producătorii beneficiază în acest moment de controlul complet al aprovizionării. Eu consider că persoanele cu boli autoimune şi cei supraponderali trebuie să se vaccineze, deoarece virusul se manifestă sever în cazul lor. Personal, nu cred că fac parte din grupa de risc, deci nu mă voi vaccina. Cei care au avut virusul nu ar trebui să fie vaccinaţi. Din cele aproape 90 de milioane de persoane care s-au îmbolnăvit de COVID-19, doar 80-90 au fost reinfectate, ceea ce este un număr neglijabil", a explicat Ciorbanov.

RADOR

Foto: Pixabay

„Mărțișorul – simbol al primăverii și al renașterii”
Interviuri si reportaje 24 Februarie 2023, 20:20

„Mărțișorul – simbol al primăverii și al renașterii”

Vineri, 24 ianuarie, la ora 13:00 va avea loc lansarea catalogului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea...

„Mărțișorul – simbol al primăverii și al renașterii”
Etnicii români din Ucraina, dezamăgiţi de prevederile noii Legi privind minorităţile
Interviuri si reportaje 14 Ianuarie 2023, 20:56

Etnicii români din Ucraina, dezamăgiţi de prevederile noii Legi privind minorităţile

Etnicii români din Ucraina sunt dezamăgiţi de prevederile noii Legi privind minorităţile, adoptată recent de Rada Supremă.

Etnicii români din Ucraina, dezamăgiţi de prevederile noii Legi privind minorităţile
„La Comănești, îmblânzirea ursului reprezintă prosperitatea!”
Interviuri si reportaje 30 Decembrie 2022, 17:55

„La Comănești, îmblânzirea ursului reprezintă prosperitatea!”

La Comănești, se adună din nou cetele de urși, pe 30 decembrie, într-un festival-concurs cum altul nu există!

„La Comănești, îmblânzirea ursului reprezintă prosperitatea!”
Crăciun muscelean
Interviuri si reportaje 25 Decembrie 2022, 18:45

Crăciun muscelean

Bună dimineaţa la Moş Crăciun! Am bătut în poartă la tanti Tuţa Mazăre o dată cu fătucile care colindau… “Sub foiţa fagului,/...

Crăciun muscelean
Socăcițele din Țara Lăpușului se pregătesc de Crăciun
Interviuri si reportaje 04 Decembrie 2022, 17:55

Socăcițele din Țara Lăpușului se pregătesc de Crăciun

Iarna s-a lăsat “cum se cuvine” peste defileul Lăpuşului, ca şi peste întreg Maramureşul. Sunt ultimele zile ale Postului cel...

Socăcițele din Țara Lăpușului se pregătesc de Crăciun
Este posibil ca în perioada următoare să depăşim şi 50.000 de cazuri de COVID zilnic
Interviuri si reportaje 08 Februarie 2022, 05:53

Este posibil ca în perioada următoare să depăşim şi 50.000 de cazuri de COVID zilnic

Numărul infectărilor cu SARS-CoV 2 va continua să crească şi este posibil ca în perioada următoare să depăşim şi 50.000 de...

Este posibil ca în perioada următoare să depăşim şi 50.000 de cazuri de COVID zilnic
Varianta Omicron se răspândeşte rapid
Interviuri si reportaje 27 Ianuarie 2022, 06:44

Varianta Omicron se răspândeşte rapid

Rapiditatea cu care se răspândeşte varianta Omicron a SarsCov2 impune respectarea cu stricteţe a măsurilor de prevenţie...

Varianta Omicron se răspândeşte rapid
Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%
Interviuri si reportaje 21 Ianuarie 2022, 20:50

Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%

Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%, iar faţă de cazuri severe, cu până la 90%.

Protecţia după booster faţă de infecţia cu Omicron creşte la 60%