Cum se desfăşurau şezătorile?

Semnificaţia socială a şezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului. – Cum era o şezătoare în Iara? La Iara şezătoarea este un obicei străvechi. Spun bătrânii satului că ei işi amintesc de şezători din copilaria lor, de la părinţii lor. Şezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă şi până când începea postul Paştelui.

Această perioadă este numită de săteni „Câjlegi”. De obicei se organizau pe zone / străzi ale satului. Se adunau mai mulţi oameni la câte o casă, seara, de pe la ora 18 (după ce terminau treaba cu animalele de pe lângă casă) şi şezătoarea ţinea până pe la miezul nopţii. Casele la care se ţineau şezătorile se schimbau prin rotaţie, între membrii grupului de vecini.

Erau şezători de adulţi şi şezători de tineri. De organizare se ocupau femeile şi fetele. La şezători, femeile lucrau: se ţesea la război (gazda), se torcea, se depăna lâna, se scărmăna lâna, se tricota, se făceau ciucuri etc.. Bărbaţii care participau ajutau şi ei câteodată, la depănat lâna. Şezătorile organizate de fete erau un prilej bun de a se întâlni cu feciorii din sat. Feciorii aveau privilegiul de a-şi alege şezătoarea la care merg. Câteodatâ adulţii şi tinerii se adunau împreună la şezătoare, dar în încăperi diferite: cei batrâni în casă, cei tineri în tindă.

Nu se ţinea cont de situaţia materială a oamenilor, se întâlneau la aceeaşi şezâtoare şi săracii şi cei mai înstăriţi. Gazda îi servea pe cei de la şezătoarea cu grăunţe de porumb fierte, cu zahăr, şi, câteodată şi cu gogoşi („pancove”). Atmosfera era veselă: se cânta, se spuneau poveşti, glume, ghicitori, „se punea ţara la cale”.

Citeste continuarea AICI