Muzeul Satului din Bucureşti – paradisul autentic românesc din inima metropolei, cea mai vizitată atracţie turistică din capitală
Muzeului satului „Dimitrie Gusti”, o adevărată comoară etnografică reprezentând autenticitatea satului românesc din secolele XVII – XX. Aici sunt prezentate publicului locuinţe, monumente, artefacte provenind din diferite zone ale ţării, care ilustrează modul de viaţă de zi cu zi din lumea satului românesc al acelor vremuri.
20 Mai 2016, 19:35
Atunci, la Bucureşti, era recreată ”veșnicia satului românesc”, după mai bine de 10 ani de cercetări aprofundate în peste 600 de localități din România interbelică, după o iniţiativă vizionară a lui Dimitrie Gusti, întemeietorul sociologiei româneşti.
Muzeul satului, o oază de linişte şi farmec, cuprinde ansamblul elementelor vieţii şi obiceiurilor din mediul rural, cu prezentarea tuturor elementelor care au ajutat la satisfacerea nevoilor zilnice ale gospodarilor, cu o însemnătate majoră în istoria României, având în vedere că până în secolul XX, o mare parte din populaţia României trăia la sat.
Muzeul este o „călătorie peste timp”, o pledoarie pentru autenticitatea culturii şi civilizaţiei săteşti din România, a modului de viaţă tradiţional, a simţului artistic şi a spiritului inventiv al ţăranului român, dar, în egală măsură, este unul din cele mai active şi fascinante centre de cercetare, restaurare şi conservare a patrimoniului cultural naţional.
Tocmai de aceea, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” este cea mai vizitată atracţie turistică din Bucureşti şi a treia din ţară, după Castelele Peleş şi Bran.
Primele idei legate de un muzeu în aer liber al satului sunt puse în legătură cu Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1867, atunci când Alexandru Odobescu, scriitor, arheolog şi om politic, fost ministru al monumentelor (1863-1864), a avut ideea de a reprezenta România cu un pavilion special construit pe ideea unor monumente de arhitectură populară.
Ideea este preluată şi de Alexandru Tzigara Samurcaş, istoric de artă, care a gândit aducerea la Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, gospodării autentice şi complete din toate regiunile locuite de români, un proiect care s-a concretizându în anul 1909, prin asamblarea la acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.
În anul 1929 se înfiinţa la Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, al treilea muzeu în aer liber de acest fel din Europa, după Muzeul Skansen din Stockholm, înfiinţat în anul 1891 şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer, Norvegia, actualul ”Maihaugen”, deschis în anul 1904.
Ideea unui muzeu al satului românesc în aer liber a fost continuată de Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii de sociologie românească, filosof, ministru al învăţământului (între anii 1932-1933), şi preşedinte al Academiei Române (între 1944-1946), care afirma că „pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci în bătătura omului”.
Pentru a realiza acest proiect, profesorul Dimitrie Gusti a lucrat cu un grup de specialişti ai Şcolii Sociologice din Bucureşti care au coordonat cercetările monografice timp de 10 ani (1925 – 1935): Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu (Mihai Filip), Traian Herseni. Aceste cercetări au avut loc într-un număr mare de sate româneşti, între care Runcu din jud. Gorj, Drăguş din jud. Braşov, Fundu Moldovei din jud. Suceava, Nereju din jud. Vrancea, Dragomireşti din jud. Maramureş, sau Ruşeţu din jud. Buzău.
Primăria Bucureşti a propus organizarea muzeului în Parcul Carol al II-lea (actualul Parc Herăstrău), pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa, iar lucrările de peisagistică şi hidroamelioraţii au început în anul 1932, după planurile realizate de regizorul, scenograful, scriitorul, şi dramaturgul, Victor Ion Popa.
Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol” a decis să suporte integral cheltuielile pentru realizarea acestui proiect, singura condiţie fiind ca muzeul să fie inaugurat într-o zi de 10 mai, cu o mare însemnătate pentru regalitatea din România.
Lucrările efective de dezasamblare a obiectivelor, transport şi montaj în muzeu au durat doar două luni, fiind achiziţionate case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice, mobilier, ceramică, ţesături, unelte şi alte obiecte sugestive pentru îndeletnicirile din viaţa de zi cu zi a ţăranului român, iar pentru a le conferi autenticitate, cele 33 de complexe autentice româneşti au fost instalate chiar de meşteri din zonele din care au fost aduse.
La 10 mai 1936 a avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Satului Românesc, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar inaugurarea pentru publicul larg s-a realizat la 17 mai 1936, dată consemnată în arhive pentru naşterea acestui obiectiv al patrimoniului tradiţional românesc.
În anul 1937 a avut loc inaugurarea şantierului pentru construirea Palatului Elisabeta, în imediata vecinătate a muzeului, după un proiect realizat încă din anul 1930, de către arhitectul Duiliu Marcu, pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria a României, soră a Regelui Carol al II-lea al României.
Aceste lucrări au afectat şi câteva obiective ale Muzeului Satului, ducând, în cele din urmă, la dezafectarea a şase mori de vânt din Basarabia, a unei case de macedoneni, unei locuinţe din Caliacra, fiind, de asemenea distruse şi o moară plutitoare şi o cherhana.
