Viața de zi cu zi a țăranului călărășean, la muzeul de etnografie

O măsuță de lemn, lustruit de câte mâini l-au atins, joasă, cu trei picioare, câteva scăunele așijderea… «Forma și înălțimea mesei sunt impuse de locuința joasă, specifică satelor călărășene în trecut» - ne spune Adriana Popa, omul care se zbate de ceva ani pentru reconstituirea vieții satului din Bărăgan, cu mijloacele muzeului.

Obiecte și meșteșuguri

O vârtelniță. Fuse lungi și subțiri, cu modele încrustate la un capăt. O mașinărie de lemn, pentru scos semințele din bumbac. Călărășencele sunt renumite pentru ștergarele care le împodobesc casa, cu alesătură în război («cu gherbă», cum se zice pe-aici), din bumbac și borangic, lucrate în două sau în trei ițe. Foarfecele de vie sunt și ele piese importante, care dau seama despre ocupațțile locului…
În general, obiectele adunate de-a lungul vremii – adăpostite acum în Muzeul de Etnografie din Călărași – urmăresc viața de zi cu zi a țăranului din lunca Dunării. Și pentru că pescuitul era cândva o ocupație importantă în zonă, nu lipsește instrumentarul specific acestui meșteșug. Plase, cârlige, bure (pentru somn), cap de ghiondur (fixat într-o coadă de lemn, are aspect de cange – cu ea se prindeau peștii mari, monștrii Dunării). O piesă foarte veche: un harpon din secolul al XII-lea. Plase pentru ape curgătoare – sasmale – și pentru ape stătătoare – prostovol. Vârșe, care erau adevărate capcane pentru peștii din apele curgătoare… Toate acestea, și altele încă, pot fi admirate în muzeul etnografic. Deși în plină reorganizare, îți oferă, într-un spațiu bine delimitat, șansa de a-ți imagina cum trăiau – doar cu sute, ori numai cu zeci de ani în urmă - țăranii de prin aceste locuri.
În bote își luau apa de băut atunci când plecau la drum, în vreme ce acasă o păstrau în cofe și cofăele. Untura era păstrată în vase de lut, și tot în vase de lut se umplea borșul, pregătit din tărâțe de grâu, apă caldă și huște. «Nu toate femeile fac borș bun» - ne împărtășește Adriana Popa o credință a locului. «Există o vorbă: dacă îți iese borșul acru, înseamnă că ești o femeie mai aprigă, să nu zic rea. Și ca să-i iasă borșul acru, femeia păruia pe cineva. Pe cine păruia? Pe noră, că-i era mai la îndemână!». Fiicele, în schimb, primeau zestre, când plecau din casă. Iar muzeul are adunate câteva «lăzi de zestre», ornamentate fie cu flori sau cu papagali, fie cu… chipurile regelui și reginei României. «Le adunăm de la oameni, căci altfel se pierd. Nu de multe ori am ajuns în câte o gospodărie și am cerut măsuța joasă de lemn, ori cuptorul vechi, ori un război de țesut și ni se spunea că numai ce le-au fărâmat cu o lună ori un an înainte».
Obiectele sunt însoțite de poveștile lor, ale oamenilor, uneori ale bucatelor care s-au pus pe masa aceea, la care cei ai casei se rânduiau, căci nu ar fi putut niciodată sta toți grămadă. Rostul etnografului este de a le strânge și a le reda lumii, fie și între zidurile unui muzeu.

«Prin acest muzeu de etnografie, încercăm să readucem tradițiile locale în atenția călărășenilor de astăzi»
Adriana Popa, etnograf

Simona Lazăr

Foto: Pixabay