ZIUA IEI: Adriana Bejan, ultima dantelăreasă din Timiş, care voia să ajungă pictoriţă

Adriana Bejan este ultima dantelăreasă din judeţul Timiş. În copilărie îşi dorea să devină pictoriţă. Dar, pentru că era stângace, viaţa a dus-o pe un alt drum, al dantelei, din mâinile ei ieşind tot ce poate înnobila portul popular autentic: guleraşe, brâuri, coliere, cercei, inele, brăţări, cocarde tricolore, îngeraşi, steluţe, ornamente şi diademe pentru mirese, veşminte pentru copii sau mărţişoare. Bijuteriile textile pe care le produce împodobesc mirese şi au ajuns şi în case de modă.

Adriana lucrează doar dantelă frivolite, dantela reginelor sau 'dantela uitată', numită astfel pentru că este foarte pretenţioasă la lucru şi tot mai puţine dantelărese se încumetă să o facă. Pentru că dantela nu se poate lucra decât manual, nu se poate produce în cantităţi care să aducă profit, a rămas 'uitată' de lumea comerţului industrial.

Dantela frivolite, pe care o lucrează Adriana, este foarte cunoscută în Veneţia, în toate bisericile catolice, după cum afirmă aceasta.

'Eu am vrut să mă fac pictoriţă, dar nu m-au lăsat părinţii şi eram stângace. Aşa cum îmi spunea maestrul Ştefan Popa Popa's, eu văd culorile. Am descoperit această dantelă când eram în spital, la Mangalia. Apoi, la o doamnă din comuna timişeană Lenauheim, care făcea mărţişoare din această danteluţă. Aşa am învăţat eu. Dantela aceasta foarte fină se face în două moduri: pe ac sau cu suveica, se face doar manual, pe degete, prin noduri. La şcoală, eu am făcut croitoria, iar din primul an am învăţat obiceiuri şi tradiţii, între care era şi dantela. Despre dantelă se vorbea, dar nu se ştia a se face. Nu ştia nici profesoara. Dar eu ştiam, iar pe la 15 ani făceam mărţişoare din dantelă. Apoi, am furat meşteşugul de pe la alte femei şi ani de zile am făcut guleraşe. După Revoluţie, lumea a început să mă cunoască pentru mărţişoarele mele tradiţionale. Apoi, a venit internetul şi am primit o invitaţie de la o doamnă din Anglia, care lucra la Palat, dar eu nici nu ştiam ce lucrez, vă daţi seama! Şi doamna mi-a spus: 'Te duci la un curs, la Sinaia, unde vine un mare artist din Japonia şi care vă va arăta să lucraţi dantelă'. Nu m-am dus la Sinaia, pentru că trebuia să-mi plătesc cazarea, aşa că i-am mulţumit doamnei, spunându-i că voi continua să lucrez cum ştiu eu. Şi, de când a apărut internetul, am studiat foarte mult şi am descoperit dantelele României de altădată. Am descoperit că această dantelă frivolite a fost adusă în România de Regina Elisabeta, că a lucrat la Castelul Peleş, că acolo sunt obiectele ei cu care s-a participat la diferite concursuri', spune Adriana Bejan.

Dantelăreasa din judeţul Timiş foloseşte numai bumbac pentru 'bijuteriile textile' pe care le produce.

'Mătasea dă o altă ţinută obiectelor pe care le fac, mult mai rigidă la lucru. Bumbacul arată mult mai bine. De exemplu, o petală de floare poate avea până la 100 de noduri. Îmi plac toate culorile. Ca modele preferate am floarea, frunza, crucea, simbolurile arhaice. Sunt persoane care vor ca dantelele să fie bătute în pietre, cum sunt la casele regale: se lucrează din fir şi apoi se aplică pietrele preţioase, semipreţioase', explică Adriana Bejan.

Ea a rămas impresionată de dantelăriile regale de la Castelul Peleş, între care este şi scutecul de dantelă al regelui Carol al II-lea, adevărată 'operă de artă', potrivit acesteia.

Marele regret al Adrianei Bejan este că a rămas ultima dantelăreasă, iar în urma ei nu vine nicio altă generaţie de dantelărese care să ducă mai departe meşteşugul-artă. Îi pare rău că nu a putut lăsa în urmă o şcoală de artizanat în acest sens.

Tot ceea ce a brodat a făcut din pasiune, fără sprijin financiar de la autorităţi, fără a avea o piaţă de desfacere organizată. Iese la târguri, dar se cumpără puţin. 'Oamenii din jur nu îşi dau seama ce lucrez eu', crede Adriana.

Ea a avut expoziţii de broderie şi port popular în Japonia, la invitaţia Ambasadei României în Japonie, în America. Şi Kerstin Ursula Jahn, consulul Germaniei la Sibiu, a rămas impresionată de dantelele timişorencei şi îi trimite şi astăzi doamne pasionate.

De Ziua Iei, Adriana Bejan este invitată cu o expoziţie la Bruxelles.

'Oriunde mă duc, pe masa mea se află tricolorul şi le spun că sunt din România. Eu sunt o enciclopedie în privinţa dantelei, de la torsul firului până la ţesut şi final. Ştiu să lucrez, pentru că sunt copil de meşteşugar. Dar îmi doresc ca tradiţia să fie dusă mai departe, să fim recunoscuţi, nu doar să fim folosiţi, când au alţii nevoie. Te invită la un eveniment, la un târg, stai toată ziua în costumul popular în care te sufoci de cald, iar ei nu te întreabă nici dacă ai nevoie de un pahar cu apă. Eu port cu sfinţenie costumul popular pe care îl am moştenire, altele mi le-am făcut eu pe cânepă, in şi bumbac. Am lucrat port popular şi pentru fata mea. Acum lucrez o ie foarte frumoasă. Am şi o ie de peste 100 de ani, în fir auriu, dar nu o port pentru că este foarte veche şi degradată', arată Adriana Bejan.

Pentru ultima dantelăreasă din judeţul Timiş, toate aceste obiecte transmit mesajul că nu trebuie să uităm de unde am plecat, pentru că o ţară fără tradiţii nu are identitate.

'Nu putem trăi din tradiţii importate. Statul ar trebui să aibă mai multă grijă de noi', încheie Adriana Bejan. AGERPRES