Maramureş: Un vechi obicei rural - 'Claca Danţului', readus în atenţia publicului în Muzeul Satului
Muzeul Satului Baia Mare va găzdui 'Claca Danţului', un eveniment foarte popular în satele din Maramureş până în anii '90 şi un obicei datând din trecutul istoric al zonei, a anunţat, vineri, muzeul.
24 August 2024, 13:00
'Evenimentul readuce în atenţia publicului tradiţia dansului duminical, la care participa întreaga suflare a satelor din Maramureş, în mod special în perioada verii.
Mersul în clacă este un obicei care datează din Evul Mediu şi reprezintă munca gratuită pe care ţăranii erau obligaţi să o presteze în folosul boierilor. Azi, claca presupune ajutor colectiv reciproc, în special pentru activităţi agrare şi se încheie cu cântec, dans şi voie bună' aminteşte muzeul Satului.
Pentru că această tradiţie, 'Claca Danţului', face parte din identitatea culturală a satului românesc, organizatorii propun publicului şi Colocviul 'Întoarcerea la Rădăcini'. Cele două evenimente fac parte din proiectul 'Cultură, Tradiţie şi Continuitate în Satul Românesc'.
Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de Corul Bărbătesc din comuna Finteuşu Mare, Grupul Tradiţional 'Horitoarele din Posta Şi Săpâia', Ansamblul Folcloric Naţional 'Transilvania' şi Ansamblul Folcloric 'Stejarul' din Finteuşu Mare.
Evenimentul este programat să aibă loc în incinta Muzeului Satului, în 25 august 2024, începând cu ora 16.00 şi este susţinut de Asociaţia Corala Bărbaţilor din Finteuşu Mare, Ansamblul Folcloric Naţional 'Transilvania', Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş. AGERPRES