Sărbătoarea Deltei în Dumbrava Sibiului
Începând de joi, timp de o săptămână,( 22-29 aprilie) doi pescari din Delta Dunării vor prezenta tradiţiile comunităţilor lipoveneşti şi vor găti preparate din peşte în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

23 Aprilie 2021, 06:27
Lipovenii din Delta Dunării vor prepara mâncăruri ce dezvăluie gustul unic al bucătăriei de odinioară din satele de pescari, aşa cum este Mila 23, de unde sunt cei doi pescari. Ei vor gati, în faţa vizitatorilor, peşte prăjit, saramură, ciorbă şi chiftele de peşte. Totodată, pe lacul din Muzeu, vor face demonstraţii de pescuit cu setca şi vintirele , la fel cum fac de-o viaţă pe canalale şi lacurile din Deltă.
"Totodată, îi vor învăţa pe copii veniţi în vizită cum să pescuiască, iar de Florii se va găti peşte în trei locaţii din muzeu. Cuptorul de pâine cu plită de la Gospodăria de pescar din Mahmudia, transferată în muzeu din judeţul Tulcea, va fi pus în funcţiune, respectând tehnici tradiţionale, aşa cum sunt lipiturile de pământ galben şi alte reparaţii care se fac anual. Aici se vor prepara prescuri, după o rânduială atent reprodusă de pescari şi muzeografi deopotrivă", a declarat Camelia Repede, muzeograf Muzeul ASTRA.
RADOR
Foto: Pixabay