Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc
Săptămâna Mare aduce cu sine o liniște aparte în sufletul celor care încă păstrează rânduiala strămoșească.
Articol de Ramona Alexandrescu, 16 Aprilie 2025, 11:45
În sate, dar și în inimile multora de la oraș, fiecare zi din această perioadă premergătoare Învierii Domnului are o însemnătate adâncă.
Este o săptămână a iertării, a împăcării, a curățeniei, dar mai ales a regăsirii de sine.
Părintele Sebastian Hogea, invitat în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Tatiana Mircea, a vorbit cu emoție despre importanța acestor zile și despre cum trebuie să ne apropiem de ele cu inima deschisă.
„Este o săptămână a patimilor, dar și un urcuș duhovnicesc. Să ne apropiem de Dumnezeu prin ceilalți, prin cei cu care trăim și ne intersectăm. Asta înseamnă să cobori în inima celuilalt cu smerenie, iertare și atenție. Așa cum a făcut Hristos”, a spus părintele.
Vinerea Mare rămâne ziua cu cel mai puternic ecou spiritual. Mulți aleg postul negru, iar în gospodării nu se lucrează.
Nu se spală, nu se coase, nu se aprinde focul în sobă. Este ziua în care, simbolic, întreaga natură pare să-și țină respirația.
„Postul e după putința fiecăruia. Nu e o competiție. Cine poate să postească toată săptămâna, bine face. Cine poate o zi, să o facă cu inimă curată”, a explicat părintele.
În tradiția satului românesc, începutul săptămânii este dedicat curățeniei. Gospodinele spală, rânduiesc, fac ordine și în casă, dar și în suflet. Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle, iar seara începe șirul deniilor slujbe de seară, profunde și pline de lumină, în care credincioșii retrăiesc suferințele Mântuitorului.
„Sărbătoarea Paștelui înseamnă trecere. Trecere dintr-o stare într-alta. Din întuneric spre lumină, din îndoială spre credință, din frică spre iubire”, a spus cu blândețe părintele Hogea.
Vorbind despre societatea de astăzi, părintele a mărturisit cu tristețe că tot mai puțini oameni știu să se bucure. „Când întreb oamenii ce bucurie au, mulți nu știu ce să răspundă. Asta mă întristează. Am uitat să mai zâmbim, să ne bucurăm de lucrurile simple.”
O mare durere, spune el, este și slăbirea legăturii dintre generații. „Nu mai există acea legătură caldă între bunici și nepoți. Copiii stau pe telefoane, iar bunicii nu mai au cui să spună povești. Iar sărbătoarea, pentru mine, a fost mereu legată de bunici. Ei ne învățau ce înseamnă Dumnezeu, nu prin cuvinte mari, ci prin trăire.”
Spre finalul emisiunii, părintele a lăsat un îndemn simplu: „Lăsați-vă inima liberă pentru Dumnezeu. El știe ce să facă cu ea. Și nu uitați Dumnezeu nu e în zgomot, ci în liniște. Iar Paștele e despre întoarcerea la esență.”
Un mesaj cald, potrivit pentru o vreme în care mulți caută, poate fără să știe exact ce. Poate liniște. Poate sens. Poate doar o poveste spusă de un bunic în prag de seară, când lumina se împletește cu rugăciunea.
