Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Ziua celor 1.000 de fete secuience” - sărbătoarea tradiţiilor la Şumuleu-Ciuc

Tradiţionala manifestare 'Ziua celor 1.000 de fete secuience', care celebrează tradiţiile populare secuieşti, a reunit, sâmbătă, la Şumuleu-Ciuc, dansatori de toate vârstele, veniţi din Harghita şi judeţele învecinate, precum şi numeroşi spectatori, atraşi de o sărbătoare plină de culoare, dans şi voie bună.

„Ziua celor 1.000 de fete secuience” - sărbătoarea tradiţiilor la Şumuleu-Ciuc
Foto: Open AI

05 Iulie 2025, 15:27

La fel ca şi strămoşii lor, membrii grupurilor folclorice participante, cu precădere cei din zona Ciuc, au venit la Miercurea-Ciuc călare sau cu căruţele, aşa cum făceau şi înaintaşii lor.

Atelajele şi animalele au fost lăsate într-o zonă a municipiului indicată de organizatori, apoi grupurile de dansatori de toate vârstele s-au reunit pe platoul din centrul Palatului Administrativ.

Conform programului, autorităţile judeţene şi reprezentanţii comunei Sâncrăieni, care în acest an a fost gazda onorifică a evenimentului, i-au salutat pe cei prezenţi şi au vorbit despre însemnătatea acestei manifestări, care întăreşte sentimentul de apartenenţă la comunitate şi are rolul de păstrare a tradiţiilor secuieşti.

Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost dansul comun al celor prezenţi, membrii grupurilor folclorice evoluând câteva minute în faţa spectatorilor.

Printre cei care au dansat s-au numărat persoane de toate vârstele, inclusiv copii foarte mici sau vârstnici de 70 sau 80 ani, precum şi spectatori veniţi să îi admire.

Directorul adjunct al Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita, Füleki Zoltán, a spus că evenimentul a fost organizat pentru prima oară în 1931, cu scopul de a păstra tradiţiile zonei.

'Noi încercăm să ducem mai departe acea tradiţie care a început în 1931, cu scopul de a păstra tradiţiile, portul popular, într-un mod viu. Adică să nu ajungem acolo să scoatem fotografiile vechi şi să ne uităm şi să spunem: vai ce frumoşi au fost! Dacă ne uităm acum, vedem ce frumoase sunt fetele îmbrăcate în portul popular! Şi ele se simt bine şi acest lucru dă şi un sentiment de comunitate, de apartenenţă. (...) Eu spun că indiferent cine şi unde pe lumea asta încearcă să păstreze tradiţiile bine face şi să facă acest lucru şi pe mai departe. Şi acest lucru trebuie încurajat, nu descurajat', a declarat Füleki Zoltán, pentru AGERPRES.

Primarul comunei Sâncrăieni, Szekely Ernő, şi-a exprimat bucuria şi emoţia că localitatea este, după 35 de ani, gazda onorifică a evenimentului.

Acesta a spus că peste o sută de tineri din comună activează în echipe de dansuri tradiţionale şi acest lucru dă speranţa că tradiţia va fi transmisă mai departe.

Andras Imre, în vârstă de 67 de ani, din Sâncrăieni, a venit la manifestare îmbrăcat în costum tradiţional şi mărturiseşte că se bucură atunci când îl poartă la sărbătorile comunităţii.

'E frumoasă această manifestare, pentru că este a noastră şi astfel ne păstrăm tradiţiile', a afirmat acesta.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a arătat că semnificaţia întâlnirii religios-culturale este aceeaşi ca în anul 1931, atunci când a fost organizată pentru prima oară, şi are legătură cu importanţa familiei, a credinţei şi a păstrării tradiţiilor, cu accent pe transmiterea valorilor comunităţii către generaţiile viitoare.

'Dacă aceste lucruri şi astăzi se realizează, atunci se vor întemeia familii, care vor avea copii şi vor putea să ducă mai departe (...) acele valori care consider că ne reprezintă ca popor, aici, pe aceste meleaguri, în secuime', a declarat Borboly, pentru AGERPRES.

După dansul comun din centrul municipiului Miercurea-Ciuc, membrii ansamblurilor folclorice au pornit în căruţe, călare sau cu autobuzele spre catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc, unde, conform tradiţiei, a fost oficiată o slujbă.

Apoi, toţi participanţii au urcat în şaua dintre dealul Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, iar dansatorii au evoluat toată ziua pe scena din faţa altarului de unde, în fiecare an, se oficiază liturghia din cadrul marelui pelerinaj de Rusaliile Catolice.

Organizatorii au pregătit şi diverse activităţi conexe, cum ar fi un târg cu produse meşteşugăreşti, dar şi demonstraţii ale unor meşteşugari cunoscuţi, jocuri tradiţionale pentru copii, expoziţii şi ateliere interactive.

Cei care au dorit au avut posibilitatea să probeze şi să se fotografieze în port popular secuiesc.

Organizatorii evenimentului sunt Teatrul Coregrafic Secuiesc Harghita, în colaborare cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Centrul Cultural Judeţean Harghita, Fundaţia ''Ziua celor 1.000 de fete secuience'' şi Centrul de Cultură al judeţului Covasna.

'Ziua celor 1.000 de fete secuience'' a avut loc pentru prima dată în anul 1931, fiind iniţiată de profesorul şi etnograful maghiar Domokos Pal Peter, din dorinţa de a păstra tradiţiile secuilor.

Evenimentul a fost interzis în perioada comunistă şi a fost reluat după 1990, devenind foarte popular şi iubit în zonă. Organizatorii spun că, în prezent, este o sărbătoare a dansului, rugăciunii şi portului popular, un mod de a celebra tradiţiile zonei şi valorile comunităţii. AGERPRES

Sărbătoare cu emoţie la Miercurea-Ciuc; poveşti cusute pe pânză şi rostite de participanţi
Traditii, datini, obiceiuri 24 Iunie 2025, 22:28

Sărbătoare cu emoţie la Miercurea-Ciuc; poveşti cusute pe pânză şi rostite de participanţi

Ziua Universală a Iei Româneşti a fost sărbătorită marţi seara, la Miercurea-Ciuc, în cadrul unui eveniment de suflet...

Sărbătoare cu emoţie la Miercurea-Ciuc; poveşti cusute pe pânză şi rostite de participanţi
Ceramica de Lungeşti, o moştenire pe cale de dispariţie. O comoară culturală ameninţată de timp
Traditii, datini, obiceiuri 24 Iunie 2025, 12:41

Ceramica de Lungeşti, o moştenire pe cale de dispariţie. O comoară culturală ameninţată de timp

În comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea, un meşteşug vechi de secole mai dă semne de viaţă prin mâinile a doar trei olari care...

Ceramica de Lungeşti, o moştenire pe cale de dispariţie. O comoară culturală ameninţată de timp
Sânzienele sau Drăgaica – sărbătoare magică a verii
Traditii, datini, obiceiuri 22 Iunie 2025, 11:44

Sânzienele sau Drăgaica – sărbătoare magică a verii

Sânzienele, cunoscute în unele zone și sub numele de Drăgaica, reprezintă una dintre cele mai vechi și misterioase sărbători...

Sânzienele sau Drăgaica – sărbătoare magică a verii
Solstițiul și tradițiile românești din mijlocul verii
Traditii, datini, obiceiuri 21 Iunie 2025, 11:38

Solstițiul și tradițiile românești din mijlocul verii

Solstițiul de vară, care are loc în jurul datei de 21 iunie, marchează cea mai lungă zi a anului și începutul verii...

Solstițiul și tradițiile românești din mijlocul verii
„Multiculturalitate şi gastronomie tradiţională în Dobrogea”
Traditii, datini, obiceiuri 20 Iunie 2025, 15:29

„Multiculturalitate şi gastronomie tradiţională în Dobrogea”

„Multiculturalitate şi gastronomie tradiţională în Dobrogea” - un proiect de promovare a patrimoniului gastronomic multietnic...

„Multiculturalitate şi gastronomie tradiţională în Dobrogea”
Tabără educativă de Toacă pentru copiii pasionați de tradiții
Traditii, datini, obiceiuri 17 Iunie 2025, 18:12

Tabără educativă de Toacă pentru copiii pasionați de tradiții

Muzeul Golești va deveni, în perioada 30 iunie - 4 iulie, locul unde tradiția se întâlnește cu educația, printr-o tabără...

Tabără educativă de Toacă pentru copiii pasionați de tradiții
Paparudele – Dansul ploii și chemarea fertilității
Traditii, datini, obiceiuri 07 Iunie 2025, 22:13

Paparudele – Dansul ploii și chemarea fertilității

Paparudele reprezintă un ritual străvechi românesc cu rădăcini precreștine, practicat în special în regiunile sudice și...

Paparudele – Dansul ploii și chemarea fertilității
Caloianul – Obiceiul străvechi al chemării ploii
Traditii, datini, obiceiuri 05 Iunie 2025, 21:47

Caloianul – Obiceiul străvechi al chemării ploii

Obiceiul Caloianului este una dintre cele mai vechi și spectaculoase practici rituale din folclorul românesc, strâns legată...

Caloianul – Obiceiul străvechi al chemării ploii