Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ziua Satului Românesc - în ultima duminică a lunii septembrie

Camera Deputaţilor a decis, marţi, instituirea Zilei Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie, adoptând cu 232 voturi 'pentru', 3 contra şi 31 'abţineri', un proiect de lege în acest sens.

Ziua Satului Românesc - în ultima duminică a lunii septembrie

10 Martie 2020, 12:05

„Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua satului românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea de programe şi manifestări cu caracter cultural, social şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc', prevede proiectul. Fondurile necesare pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor publice centrale ori ale instituţiilor publice în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Proiectul de lege privind instituirea Zilei Satului Românesc a fost iniţiat de deputatul PNL Florin Roman. Potrivit expunerii de motive, 'Ziua Satului Românesc trebuie să fie o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu expoziţii, târguri tematice, conferinţe şi seminarii pe tema conservării, promovării şi dezvoltării străbunelor noastre aşezări rurale”. Camera Deputaţilor este for decizional.

AGERPRES

Foto: Pixabay

Etichete : top
Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! revin la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Traditii, datini, obiceiuri 15 Iunie 2023, 10:03

Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! revin la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Producători cu produse naturale şi produse tradiţionale, artizani şi colecţionari de antichităţi, tineri artişti şi bucătari...

Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! revin la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Târg de Sânziene, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Traditii, datini, obiceiuri 15 Iunie 2023, 09:11

Târg de Sânziene, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează Târgul de Sânziene, pe 24 iunie. Doritorii pot participa la...

Târg de Sânziene, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Semnificația Rusaliilor
Traditii, datini, obiceiuri 04 Iunie 2023, 00:12

Semnificația Rusaliilor

Creştinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor lui Iisus Hristos,...

Semnificația Rusaliilor
"Urcă oile la munte", la Jugur, județul Argeș
Traditii, datini, obiceiuri 26 Mai 2023, 11:29

"Urcă oile la munte", la Jugur, județul Argeș

În satul Jugur, din zona Muscel a județului Argeș, se reia duminică, 28 mai, după o pauză de 3 ani, tradiționalul Festival...

"Urcă oile la munte", la Jugur, județul Argeș
Începe o nouă ediție a „Rapsodiei Păstorești, tradiţionala sărbătoare autentic românească
Traditii, datini, obiceiuri 24 Mai 2023, 12:11

Începe o nouă ediție a „Rapsodiei Păstorești, tradiţionala sărbătoare autentic românească

Rapsodie Păstorească, tradiționala manifestare prilejuită de urcatul oilor la munte, din comuna argeșeană Corbi, va avea loc...

Începe o nouă ediție a „Rapsodiei Păstorești, tradiţionala sărbătoare autentic românească
10 superstiții, interdicții și credințe populare de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce să nu faci azi
Traditii, datini, obiceiuri 21 Mai 2023, 00:00

10 superstiții, interdicții și credințe populare de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce să nu faci azi

10 superstiții, interdicții și credințe populare - le aflăm adeseori, în calendarul popular, urmând datele bine stabilite ale...

10 superstiții, interdicții și credințe populare de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce să nu faci azi
'Zi-i bade cu fluiera', veche serbare pastorală - la final de săptămână în comuna Şugag
Traditii, datini, obiceiuri 19 Mai 2023, 17:15

'Zi-i bade cu fluiera', veche serbare pastorală - la final de săptămână în comuna Şugag

Una dintre cele mai vechi serbări pastorale din România, 'Zi-i bade cu fluiera', va avea loc, sâmbătă şi duminică, în comuna...

'Zi-i bade cu fluiera', veche serbare pastorală - la final de săptămână în comuna Şugag
Meşteri populari din Vrancea participă la Festivalul Tradiţiilor Româneşti din Republica Moldova
Traditii, datini, obiceiuri 11 Mai 2023, 10:44

Meşteri populari din Vrancea participă la Festivalul Tradiţiilor Româneşti din Republica Moldova

Trei meşteri populari din cadrul Centrului Cultural Vrancea participă la Festivalul Tradiţiilor Româneşti care va avea loc,...

Meşteri populari din Vrancea participă la Festivalul Tradiţiilor Româneşti din Republica Moldova