-
Calendarul traditiilor

Calendarul traditiilor

Primăvara se începe, după unii, cu prima lune din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi durează până la Sf. Onofrei, 12 iunie. Alţii pun iarăşi ziua întâi de primăvară după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun. Atunci zic ei că omătul se topeşte şi curge în torente chiar şi de pe vârful celor mai înalţi munţi.

Tradiţii: 

Când încep a ieşi jigăniile şi gujuliile de prin ascunzişurile lor de peste iarnă, când prind a zbura gâzele şi fluturii cei roşii şi mai ales când încep a veni rândunelele, cocostârcii, cocoarele şi celelalte paseri ce petrec peste iarnă în ţările cele calde, atunci, când vin acestea, e semn că primăvara a sosit şi că mai mult n-are să ningă.

Înainte de răsăritul soarelui

Ȋn popor se spune că trebuie să te scoli înaintea soarelui, căci e păcat să răsară soarele peste tine dormind. Răsăritu-i ceas bun. Se deschide atunci ceru şi lumea se desfată de frumuseţe. Ce-i ca răsăritu?! Ai văzut că şi la flori sau la grâne se spune că au răsărit, adică au şi ele o naştere, un început; toate sunt cu bucurie când începe.

Timpu ăsta când s-arată roşaţa pe cer e aşa, ca un dar, ceva care se tot înalţă. Înainte de răsăritul soarelui, fata care merge să se spele la un izvor, să se spele din partea din care răsare soarele şi să zică: „După cum aşteaptă oamenii ca să răsară soarele, aşa să mă aştepte şi să mă dorească şi pe mine flăcăii".

Pagina 23 din 23
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept