-

Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou și ce minuni a săvârșit

Astăzi creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar mâine, procesiunea va continua cu prăznuirea Sf. Dimitrie cel Nou, numit și Basarabov.

Cu această ocazie, Catedrala Patriarhală din București organizează pelerinajul celor care doresc să se închine și să se roage la moaștele Sf. Dimitrie.

Deși, cel puțin din punct de vedere organizatoric, în acest an pelerinajul este diferit față de cel din anii trecuți, credința, recunoștința și încrederea oamenilor față de acești doi mari sfinți a rămas neschimbată.

Vom vorbi astăzi despre Sf. Dimitrie cel Nou, sărbătorit în ziua de 27 octombrie, ale cărui Sfinte Moaște se află în Catedrala Patriarhală din București.

Puține lucruri s-au aflat despre prima parte a vieții sale. Nu se cunosc anii între care a trăit Cuviosul Dimitrie, însă se știe că acesta s-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre, în timpul imperiului vlaho-bulgar, întemeiat de către frații Petru și Asan (secolul XIII).

La început, Sfântul Dimitrie s-a ocupat cu pașterea vitelor celor din satul Basarabi, însă după o vreme, pentru a petrece necontenit în rugăciune, acesta s-a retras mai întâi într-o mănăstire, iar apoi într-o peșteră, pe malul abrupt al râului Lom, nu departe de orașul Ruse. Potrivit tradiției, mai înainte de a trece la cele veșnice, sfântul s-a așezat singur între două pietre mari, aflate pe malul apei. Între timp, râul Lom a crescut, iar trupul său a fost acoperit de ape.

Prima minune a Sfântului este legată de moartea sa

Cinstitele sale Moaște au rămas sub apele râului Lom vreme îndelungată. La un moment dat, o copilă, care era stăpânită de un duh necurat, a visat un bărbat cuvios, care i-a spus: "Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui." Aflând acest lucru, părinții fetei au mers degrabă în locul indicat și au aflat trupul neputrezit al Cuviosului Dimitrie. Atunci, demonul a fost alungat, iar copila s-a însănătoșit.

Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost așezate mai întâi în biserica satului Basarabi. Acestea au ramas în Basarabi până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov a luat cinstitele Moaște, spre a le duce în Rusia. Pe drum, însă, la rugămintea negustorului Hagi Dimitrie, precum și a mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești, acesta le-a dăruit poporului roman. Astfel, în vara anului 1774, cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie a fost așezat în Catedrala Patriarhală din București.

În anul 1918, când orașul București era ocupat de trupele germane, mai mulți soldați bulgari au pătruns pe furiș în catedralî, au luat racla cu Sfintele Moaște și, urcându-le într-o mașină, au pornit spre Dunăre, spre a le duce în Bulgaria. Sfântul, a refuzat parcă să plece din București, deoarece, în noaptea cu pricina și a doua zi, tot orașul a fost cuprins de o ceață deasă și nefirească. Nemaigăsind drumul, soldații bulgari s-au chinuit ore întregi să iasă din oraș, iar mașina s-a defectat. Ieșind din oraș foarte târziu, aceștia au fost prinși din urmă, în dreptul localității Călugăreni. Pelerinajul care a urmat întoarcerii Sfintelor Moaște a durat aproape o lună.

Din acest moment, oamenii au înțeles legătura tainică dintre Sfântul Dimitrie Basarabov și orașul București, sfintele sale moaște rămânând de atunci la Catedrala Patriarhală. Minunile care au urmat sunt legate tot de București, motiv pentru care credincioșii l-au numit pe Sfântul Dimitrie cel Nou "Ocrotitorul Bucureștiului".

Iata cateva dintre minunile savarsite asupra Bucurestiului:

Sfântul Dimitrie scapă orașul de ciumă

Una dintre primele minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie asupra orașului București a fost izbăvirea acestuia de o cumplită epidemie de ciumă. În anul 1814, în vremea domnitorului Caragea, orașul a fost cuprins de această epidemie. Pentru că ciuma făcea tot mai multe victime, la cererea domnitorului, călugării de la Catedrală au luat Moaștele Sfântului Dimitrie și le-au scos în procesiune, ocolind orașul și făcând rugăciuni către sfânt, pentru izbăvirea de ciumă. Începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă noi victime.

Cuviosul Dimitrie cel Nou alungă foametea

În anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica, o secetă îndelungată a făcut ca foametea să amenințe orașul și regiunea. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Dimitrie și în mila lui Dumnezeu. Astfel, racla cu cinstitele Moaște a fost scoasă din Catedrală și purtată pe umeri, de către preoți, prin tot orașul.

În memoriile colonelului Papazoglu, care a participat la acest deosebit eveniment, găsim scris: "După ce au ocolit câteva străzi, când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi."

Procesiunea cu Sfintele Moaște oprește holera

În anul 1831, o epidemie de holeră a cuprins orașul București, care rămăsese aproape pustiu, locuitorii fugind care pe unde au putut, din calea groaznicei maladii. În ziua de 15 septembrie 1831, generalul Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului, a hotărât să ceară ajutor Sfântului Dimitrie, precum în cazul epidemiei de ciumă, din 1814.

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, generali și ofițeri, a preoților și a credincioșilor care nu părăsiseră orașul, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea holerei. Potrivit mărturiilor istorice, din ziua de 15 septembrie și până la începutul lunii octombrie, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede.

Puterea de netăgăduit a Moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou

Această relatare este menită să întărească ideea puterii și a autenticității moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov. Se spune cădouă surori, Aspra şi Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaştele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruţă, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc şi şi-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie.

Alte minuni înfăptuite de Sfântul Dimitrie cel Nou

Sfântul Dimitrie Basarabov scoate o femeie din comă

O femeie credincioasă, mama a cinci copii și soție devotată, a intrat în comă, pe când se afla la spital. Doctorul a spus soțului acesteia: "Nu mai am ce să-i fac. Luați-o acasă!" În pofida cuvântului final al doctorului, atât soțul, cât și copii, au mers la Catedrală și au început să se roage din toata inima Sfântului Dimitrie Basarabov, spre a le vindeca soția și mama.

După multă rugăciune curată, aceștia s-au întors la spital, având încă suficientă nădejde. La spital, în dreptul salonului unde se afla femeia, erau mulți oameni, care de care mai agitați. Speriat, soțul a alergat înainte și a trecut printre oameni. Soția sa se deconectase singură de la aparate și, fiind ținută de asistente, striga cât putea: "Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!" Precum s-a aflat mai târziu, în comă fiind, lângă patul femeii a venit un bărbat cuvios, care era Sfântul Dimitrie, și i-a spus: "Scoală și du-te acasă, la copii și la soț!"

Sfântul Dimitrie vindecă o femeie de cancer

O doctoriță de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, ucenică a părintelui Ieronim Crețu, slujitor pe atunci la Catedrala Patriarhală, în urma unui consult de specialitate, a fost diagnosticată cu o formă de cancer ovarian.

Primul drum pe care l-a făcut aceasta, după aflarea bolii de care suferea, a fost la Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. Având o credință deplină în puterea Cuviosului, aceasta s-a rugat să fie tămăduită. După o vreme, când femeia a fost consultată iarăși de către șeful Clinicii de Oncologie, acesta i-a spus: "Dacă nu te-aș fi văzut înainte de tratament și nu te-aș fi consultat eu și ai fi venit acum, să-mi spui că ai fost bolnavă, ți-aș fi spus că ești nebună."

Sfântul Dimitrie, precum și ceilalți sfinți, nu văd în cancer o boală incurabilă.

 

Articole înrudite