-

Pâinea cea vie și Paharul vieții celei veșnice

Scris de

În biserica ortodoxă întâlnim mai multe alimente cu semnificații speciale, care, în cadrul unor ritualuri bine stabilite, sunt sfințite, primind, astfel, o funcție în practica religioasă.

Și mă gândesc aici la pâine și vin, la apă și ulei. Despre semnificația acestor ritualuri de sfințire am aflat mai multe de la asist. univ. dr. Maxim Vlad (Constanța):

Părinte Maxim Vlad, cum trebuie să se poziționeze creștinul față de alimente - în general -, față de alimentele ritualice - în particular?

Alimentele sunt daruri ale lui Dumnezeu randuite pentru hrana omului si implinirea deplina a acestuia (trup si suflet), acestea fiind bune si curate " pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este bună si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune" (I Timotei 4, 1-5).
Căderea omului a marcat o ruptură în relaţiile din cadrul lumii create. Omul a decis să întrebuinţeze creaţia lui Dumnezeu fără nici o referire la El - decizie simbolizată de încălcarea poruncii date de Creator. Iar consecinţele căderii nu s- au răsfrâns doar asupra bărbatului şi a femeii şi a urmaşilor lor, ci şi asupra pământului: „Blestemat va fi pământul pentru tine” (Fc. 3, 17). Relaţia dintre Dumnezeu şi om este ruptă, iar în conecinţă pământul este degradat. El va rodi doar „spini şi pălămidă” (Fc. 3, 18). Această ruptură din cadrul relaţiilor se extinde şi asupra oamenilor: imediat după cădere, Adam şi Eva încep să arunce vina unul pe altul pentru propriile lor acţiuni. Şi doar după o generaţie are loc şi prima ucidere.

Însă nu doar pământul în sine a fost afectat de efectele căderii ci și apa dimpreună cu celelalte elemente ale creației materiale.

Dacă elementul esenţial al vieţii noastre este înfăţişat drept o „capcană a morţii”, atunci înseamnă că ceva greşit s-a produs în ordinea naturală. In termeni moderni, rezultatele căderii ar putea fi traduse drept o formă de contaminare.Aceasta contaminare a elementelor și energiilor creației a afectat inclusiv calitatea hranei tuturor făpturilor.De aceea pentru ca alimentele să fie decontaminate și să vitalizeze pe omul care le consumă este nevoie ca ele să fie în grade diferite, binecuvântate și sfințite prin energiile necreate( harul) ale Preasfintei Treimi, invocate de preot și credincioși în Tainele și ierurgiile Bisericii.
Astfel, alimentele, ca si celelalte lucruri din viata omului, trebuie primite cu multumire adusă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, hrana omului trebuie sa fie intotdeauna binecuvantata, fie prin rugaciunile rostite inainte si dupa masa de fiecare crestin in parte, fie ca este vorba de binecuvantarile speciale, administrate de preot în lucrările sfinte și sfințitoare specifice.
Sf Nicolae Cabasila descrie motivația pentru care oamenii din cele mai vechi timpuri și până astazi aduceau prinoase și jertfe : Cei vechi aduceau ca jertfa pârga roadelor si a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însa aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine si vin, ca pe o pârga a vietii noastre însine. Caci pâinea si vinul alcatuiesc hrana omului, prin care se întreţine viaţa trupească. Iar viaţa nu numai că se susţine prin hrana, dar e si simbolizata prin ea. Astfel, ca sa arate ca L-au vazut pe Hristos viu, sfintii Apostoli ziceau despre Dânsul: „Ca mâncam si beam împreuna cu Dânsul, dupa înviere...” . De asemenea, Domnul a poruncit sa se dea de mâncare unui mort pe care-l înviase , ca sa arate viata prin hrana. Asa încât nu e nimic nefiresc daca, aducând prinos din hrana, socotim ca aducem ca prinos însasi viata noastra.

Dar poate ar zice cineva că și jertfele aduse de cei vechi lui Dumnezeu mai toate alcatuiau hrana omului, caci erau fie roade sau fructe cu care se ostenesc agricultorii, fie animale din cele care se manâncă.

Da! Însa toate acelea erau prinoase ale vietii omenesti? Nicidecum! Nimic din toate acelea nu era o hrana proprie numai omului, ci erau comune si celorlalte vietuitoare. Astfel, fructele si roadele sunt hrana zburatoarelor si a ierbivorelor, iar carnea de animale este hrana carnivorelor. Prin „omeneasca” întelegem însa ceea ce apartine numai omului; ori nevoia de a-si pregati pâinea pentru mâncare si vinul pentru baut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicatia formei (materiei) darurilor noastre. De ce se cuvine ca darurile sa fie o pârga a vietii omenesti?
Dar din ce pricina si pentru care motiv trebuie sa aducem lui Dumnezeu darurile acestea tocmai ca pe o pârga a vietii noastre?
Pentru ca Dumnezeu ne da viata în schimbul lor. Se cuvine deci ca darul nostru sa nu fie de tot nepotrivit cu darul care ni se da în schimb, ci sa fie macar în parte înrudit cu el. Prin urmare, darul ce ni se da în schimb fiind viata, atunci si darul nostru trebuie sa fie oarecum viata, mai ales ca Cel ce a stabilit darul si împarte contradarul, este Unul si Acelasi: Dreptul Judecator, Care pe toate le pune în cumpana si în cântar. El Însusi ne-a poruncit sa aducem ca dar pâine si vin si tot El ne daruieste, în schimbul acestora, Pâinea cea vie si Paharul vietii celei vesnice. În locul menirii de pescari, Domnul le-a dat Apostolilor pe aceea de a fi pescari de oameni , iar bogatului care-l întrebase despre împaratia cerurilor, i-a recomandat bogatia cereasca în locul celei pamântesti . Tot asa si aici, în schimbul vietii celei vesnice, adica al sfântului Sau Trup si Sânge de viata facator pe care ni-l da, El ne-a poruncit sa-I aducem hrana producatoare a vietii celei trecatoare, ca sa primim viata pentru viata: sa dobândim pe cea vesnica în schimbul celei vremelnice, iar Harul pe care ni-l daruieste sa para o rasplata, pentru ca astfel milostivirea cea nemasurata a lui Dumnezeu sa satisfaca întrucâtva si dreptatea si sa se împlineasca cuvântul Scripturii: „Pune-voi milostivirea mea în cumpana” .
Lucrul acesta se întâmpla nu numai în Sfânta Liturghie ci si la botez unde schimbam o viata cu alta: pe una o dam, pe cealalta o dobândim în schimb. Însa, daruirea vietii noastre este o moarte numai în simbol si în întruchipare, pe când renasterea (prin botez) este o viata adevarata. Caci murind si înviind din morti, Mântuitorul a binevoit sa ne faca si pe noi partasi la viata lui cea noua, cu conditia sa-I aducem si noi ceva în schimbul acestui nepretuit dar.

Si ce anume? Sa imitam moartea Lui. Cum?

Afundându-ne trupul în apa, ca într-un mormânt si scotându-l, de trei ori. Pentru ca, primindu-ne astfel ca partasi ai mortii si ai îngroparii Sale, sa ne faca vrednici de viata Lui cea nouă.

Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Articole înrudite