-

Pagini de arhivă. Pachet de legi pentru ieftinirea traiului

Scris de

În iarna lui 1912, așa, înjumătățit - căci parlamentarii Opoziției se retrăseseră din Senat și din Camera Deputaților - parlamentul analizează propunerile guvernului pentru un pachet de legi care să conducă la ieftinirea traiului.

Vorbim despre Legea privind încurajarea industriei naționale - care prevedea, între altele, micșorarea taxelor și impozitelor pentru bunurile de uz curent care urmau să se vândă în interiorul țării. De asemenea, se micșora tariful vamal. 

Cum puteau contribui aceste prevederi legale la ieftinirea traiului? S-a convenit o scădere a tarifelor pentru produsele alimentare importate, după cum urmează: 24% pentru lapte, 30% pentru smântână, 45% pentru unt, 66% pentru grăsimile de porc, brânzeturi, conserve de pește etc. Această scădere a taxei vamale cu procentul indicat avea să conducă la ieftinirea acestor produse. Cu aceleași procente se micșorau și taxele pentru produsele similare fabricate în țară, pentru a nu se crea o concurență neloială producătorilor români. Cu 66% erau micșorate și taxele vamale pentru cafea și ceai. „Firește că unele dintre aceste produse le importăm în cantități foarte neînsemnate, astfel laptele, smântâna, untul, grăsimile. Pentru acestea, reducerile de taxe vamale însemnează un minus abia de câteva mii de lei anual din încasările vamale. Sacrificiile în ce privește taxa asupra ceaiului ating însă cifra de 250 de mii de lei, iar în ce privește taxa asupra cafelei, sunt încă și mai însemnate - trec cu vreo 50 de mii peste un milion de lei”, consemnează presa vremii.
Până la aplicarea concretă a acestor prevederi legale, dată fiind scumpirea vieții, o serie de bresle care producea tocmai acest tip de bunuri de larg consum aveau să forțeze însă... scumpirea lor, ca singură modalitate de a obține o creștere salarială. Vom asista deci la greve prelungite ale măcelarilor, ale brutarilor, precum și ale altor breslași din piețe, hale, porturi etc., cerând scumpirea pâinii, a brânzeturilor, a peștelui, a cărnii... Sub presiunea lor (și a patronilor), aceste prețuri cresc, temporar, și este nevoie de implicarea administrațiilor locale și a guvernanților pentru a stopa creșterile și chiar a le scădea. Carnea de vită calitatea I, de exemplu, în urma acțiunilor în masă ale măcelarilor, avea să crească la 1,40 lei per kilogram, pentru ca o lună mai târziu să scadă din nou la 1,10 lei. Dintre toate alimentele, peștele este cel care are cel mai „nestatornic” preț, pentru că el depinde de vremea favorabilă sau nu pentru pescuit, de perioadele de prohibiție și de licitațiile din port, la buza bărcii. Pentru a echilibra puțin mercurialul acesta al peștelui, aveau să se construiască, în epocă, Pescăriile Statului, la Brăila și Galați, șeful acestora fiind numit dr. Grigore Antipa.
Tot pentru a putea păstra un preț mai mic al bunurilor de larg consum, în epocă se dispune limitarea exporturilor de carne, precum și un control riguros al contractelor de export pentru cereale. Era mai ieftin să consumi ceea ce produci în propria ta țară, decât să imporți, și în același timp încurajai economia națională. De asemenea, taxele pentru animale vii importatte („pentru că țara are trebuință acum de aceste animale”, afirma un politician conservator), se micșorează, urmând a se plăti doar 10-25 lei pentru cai, 5 lei pentru boi, tauri, vaci, 3 lei pentru viței.

Ieftinirea locuințelor

Legea privind taxele vamale, în 1912, mai conținea două paragrafe, unul referitor la lemn, celălalt la cărămidă. În ce privește lemnul, taxa de 20 lei de vagon de lemne de foc s-a redus la o simplă taxă de statistică, iar taxa asupra trunchiurilor de brad s-a redus de la 3 la 1 leu de metru cub. Fabricile de cherestea aveau avantajul unei restituiri de taxe, în cazul în care exportau 80% dunb cantitatea lemnului brut importat (intereant, pentru că astăzi exportăm lemn și importăm produse finite!)
Mai important însă decât beneficiul fabricilor de cherestea (și al celor de mobilă) este beneficiul pe care îl au constructorii de locuințe și cei care urmau să le cumpere ori să le închirieze, adică populația. Pentru că tot în 1912 se elaborează un proiect pentru construirea de locuințe ieftine - pentru a permite cumpărarea de locuințe sau închirierea de către stat a locuințelor la tarife mai scăzute decât cele practicate de proprietarii particulari. Iar pentru a veni în sprijinul acestui proiect, taxa de 154% asupra cărămizilor și de 66% asupra țiglelor s-au redus la 38,5%, respectiv 16,5%. „Însemnate reduceri, care vor trebui să contribuie la ieftinirea acestui material, la înlesnirea construcțiilor și, deci, indirect, la ieftinirea chiriilor”.
Micșorarea acestor taxe vamale conducea la ieftinirea chiriilor doar ca efect de tip „joc de biliard”. Deputatul conservator N. Ianovici voia mai mult de atât, așa că a depus un proiect de lege - care, aproape fără modificări, avea și să fie votat - pentru înființarea mai multor societăți, în Capitală și în orașele mari, în scopul de a construi locuințe ieftine. Spicuim din acest proiect: „art. 1. Se acordă aceluia sau acelora care, fie în numele lor personal sau în numele vreunei societăți se vor obliga de a construi în Capitală, în cel mult doi ani (...) cel puțin o sută de case care să fie în valoare de la 15.000 ;eo în sus sau. în celelalte orașe, cel puțin 30 de case în valoare fiecare de cel puțin 8.000 lei”. Contractanții, urmau să beneficieze de: „1. Scutire de orice fel de impozit și zecimi către stat, județ și comună, pe termen de cel mult 30 de ani, pentru toate imobilele ce se vor clădi, și pentru toate parcurile ce se vor înființa pe întreaga suprafață a terenului precis delimitat prin oferta de construcție; 2. Facerea și întreținerea din partea administrației comunale a străzilor cerute de ofertanți (...); 3. Canalizare și introducerea apei și a luminii, fie pentru gaz, fie pentru electricitate, pe toată lungimea acestor străzi și pe socoteala administrației comunale; lucrările de racord nu privesc însă comuna”... Societățile care voiau să obțină proiectul, trebuiau însă să depună o garanție, care era de 1200 lei pentru fiecare casă din București și de 990 lei pentru fiecare casă din provincie ce ar fi urmat să fie construită.
Aceste proiecte vizau anii 1912-1913-1914, încercându-se a se forța astfel creșterea numărului de locuimnțe ieftine în orașe și domolirea crizei existente. Se prefigura o problemă, cea a lipsei de terenuri pentru noi construcții, motiv pentru care la scurtă vreme avea să fie demarat un alt proiect de lărgire a Bucureștiului, prin integrarea în limitele lui a unor comune învecinate, prima dintre acestea comune înglobate, chiar în cursul anului 1912, fiind Militari. Ar mai trebui să spunem că, de fapt, conservatorii nu aveau decât să continue o idee mai veche liberală, care dusese, în aprilie 1910, la înființarea Societății Comunale pentru Construirea de Locuințe Ieftine în București, societate care construia însă case care să nu aibă o valoare nominală peste 8000 de lei, destinate păturii sărace, pe când proiectul conservator se adresa păturii mijlocii și funcționarilor statului, care ar fi putut deveni cumpărători sau chiriași ai acestor locuințe.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay