Câte ceva despre moaște și importanța lor

Păstrarea și venerarea acestora răspunde, in extremis, la întrebări ontologice, abisale, dar constituie și o manieră de ordonare a vieții sociale sprijinită pe simboluri, epifanii, superstiții. Moaștele au sugerat, dintotdeauna, că pot învinge forțele malefice, fiind chemate să scoată comunitățile umane din impas. Venerate, disputate, vandalizate, furate și falsificate, ele au generat războaie și au schimbat istoria.
Puterea lor magică s-a manifestat mai intens în momente de cumpănă colectivă, în catastrofe: inundații, molime, incendii, secetă, război – când rămășitele sacre erau scoase din biserici și catedrale și purtate în lungi procesiuni. Sicriul cu scheletul Sf. Marco – la Veneția, ori al Cuvioasei Parascheva – la Iași, un dinte al lui Buda așezat pe spinare de elefant și un fir din barba profetului Mahomed – în Asia, o picătură din sângele sfânt care nu coagulează niciodată – la Neapole, toate sunt elemente care au provocat emoție bigotă. Pe lista sacralităților materiale mai putem adăuga brâul Maicii Domnului, sandalele lui Iisus, giulgiul său, potirul de la ultima cină, darurile magilor, dinții, lacrimile, ombilicul, coroana de spini, buretele, lancea, lemnul Crucii și cuiele, urma tălpii Mântuitorului pe Muntele Măslinilor...
Unele moaște, precum cele ale Sf. Nicolae, au fost furate de pirați; altele, se spune, au ajuns pradă de război: toiagul lui Moise, sabia lui David ori mâna Sf. Ioan Botezătorul odihnesc, acum, în palatul otoman Topkapî.
Interesant e că moaștele n-au fost mereu recunoscute de societate și mai ales, de biserică. Cruciadele le-au adus din Orient în Occident, după care același Occident și-a arătat intoleranța, distrugându-le, în Revoluția Franceză și în reforma protestanților. Azi, la catolici, cultul relicvelor e relativ; teama lor de idolatria chipului cioplit și de adorarea icoanelor mărturisește repetatele erezii medievale pedepsite cu autodafeuri, dar și disputele iconoclaste soldate cu divizarea lumii creștine.
În ultima sută de ani, Europa modernă a mai inventat ceva. „Înfierând” credința în sfinți, comuniștii au înlocuit moaștele de sub cruce cu noile moaște ale ateismului materialist-dialectic. Trupul îmbălsămat al lui Lenin tronează, și-acum, în Piața Roșie din Moscova, iar defunctul Kim Jong-il îi va repeta, fatalmente, condiția mumificată, la Phenian. Ce va fi mâine? Lumea viitorului va continua, probabil, să descopere martiri (în grecește, martiri înseamnă „martori”) ai credinței, adăugându-i celor de azi și de ieri. Moastele lor neputrezite, parfumate, ușoare, vor mai genera adorații și, în mod sigur, vor umple golul întrebărilor fără răspuns despre condiția umană.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay