Ce semnifică fiecare zi din Săptămâna Patimilor

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie aparte pentru creştini, iar deniile ce se oficiază numai în această perioadă a anului vin să întărească simbolul mistic al penitenţei îndurate de Domnul pe Drumul Crucii pentru mântuirea noastră. Termenul de denie vine din cuvântul slavon "vdenie", care înseamnă "priveghere" sau "slujbă nocturnă”.

Fiecare zi din această săptămână are un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc.

Primele trei zile se numesc mari şi sfinte pentru că reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii ă si trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, este cu adevărat începutul Paştelui (Trecere), iar sâmbătă este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Iată semnificaţia fiecarei zile în parte:

Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos şi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.Fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însusi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Marţea cea Mare

În această zi se face pomenirea celor zece fecioare. Aceasta este o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Miercurea cea Mare

Miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț.

Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multă căldură. A îndemnat-o dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

Joia Mare

Joi se prăznuiesc patru lucruri: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrãcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. A vrut sã îl facã pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãţi: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuşi pildã”.

La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. Dupã puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi mâncaţi”; la fel si paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

“Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) a spus Mântuitorul şi S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge.

Cunoscând locul, Iuda a luat câţiva soldaţi şi a venit sã-L prindã. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmã la Pilat, care a decis arestat şi condamnarea Sa.

În această zi se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii, o slujbă sfâşietoare prin natura textelor citite, ce rememorează momentele rugăciunii din grădina Ghetsimani, precum şi trădarea şi prinderea Domnului Iisus Hristos. Slujba îndeamnă la profundă reflecţie asupra patimilor suferite de Mântuitor şi pregăteşte credincioşii pentru zilele următoare, vinerea patimilor şi sâmbăta învierii.

Vinerea Patimilor

Vinerea Mare sau Vinerea Seacă este cea mai neagră zi din istoria creştinismului.

Este ziua în care Mântuitorul a fost biciuit, scuipat şi răstignit pe Cruce între doi tâlhari. Este ziua în care Domnul Nostru Iisus Hristos şi-a dat ultima suflare pentru mântuirea lumii.

Totodata este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos. “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa.Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sâmbăta

Sâmbăta se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.

Duminica Paştelui

În această duminică – a treia zi după scripturi - este prăznuită cea mai mare şi mai importantă sărbătoare creştină, Învierea Domnului, ca simbol suprem al vieţii veşnice.

Ajunse la mormântul Mântuitorului, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol. Împotriva tuturor celor care L-au acuzat şi batjocorit, Regele încoronat cu spini a cunoscut victoria supremă, biruind asupra morţii ăi a răutăţii oamenilor.

Această biruinţă este piatra de temelie a creştinătăţii, ce nu poate fi tăgăduită.

În noaptea de sâmbătă spre Duminică, la miezul nopţii, creştinii din întreaga lume vin la Biserică să ia Lumină Sfântă a Învierii, pentru a trăi minunea unui nou început şi pentru a sărbători prin credinţă, rugăciune şi recunoştinţă victoria vieţii asupra morţii.