Cele trei cercuri ale credinței

E cercul acesta al bisericilor rupestre, dar sunt și cele ale bisericilor de lemn – unele dintre ele, călătoare, după cum se va vedea –, al bisericilor de piatră trainică și-al zidirilor mănăstirești, și mai sunt cercurile interioare ale bisericilor fortificate, cetăți pentru spirit, ca și pentru ființe muritoare. Nu vom scrie acum despre toate – subiectul e amplu și cu multe încrengături, e ca un pom al vieții, al vieții noastre spirituale, încărcat de flori, de rod și de păsări cântătoare. Vom scrie doar despre acestea trei, creionând trasee pentru călătorii viitoare.

Biserici rupestre

Ar trebui să-ncepem desenarea unei hărți a bisericilor din stâncă nu din inima munților de cremene, ci mai dintr-o parte, din podișul stâncos al Dobrogei, acolo unde Sfântul Apostol Andrei se așeza împreună cu ucenicii săi îmn preajma anului 60 e.n. Acolo s-a început creștinarea unui popor care avea să devină mai târziu poporul român. Acolo Sfântul a propovăduit crendința în Hristos și a uns primii episcopi și preoți ai acestui ținut și tot acolo se înființa, după legendă, prima obște monahală, în locul care până-n ziua de azi e cunoscut drept “valea călugărilor”. Urmele Sfântului Apostol Andrei le vom afla la sute de kilometri distanță, în Muscel, acolo unde mănăstirea Nămăești de astăzi, parțial păstrând structura unei vechi biserici rupestre, își așază etimologia pe legendara întrebare a sfântului, care pătrunsese în întunericul largii peșteri: “Nemo est?” - “Nu-i nimeni aici?” ar fi întrebat el, punând în locul întunericului lumina credinței. Dar poate că unul dintre cele mai frumoase așezăminte monastice rupestre din Carpați este cel de la Corbii de Piatră, în județul Argeș (foto sus). Dacă e să dăm crezare celor câtorva semne arheologice, acolo a fost înainte vreme un altar dacic (piatra sacrificiilor ritualice se vede încă în fața peretelui de stâncă), însă mănăstirea își are începuturile în vremea monahiei Magdalina, fiică și soție de boier, proprietară a moșiei Corbilor, care pe la 1512 închină lăcașul domnitorului Neagoe Basarab. Locul iese în evidență prin fresca realizată pe piatră (unică în România) și prin cele două altare situate într-un naos unic, ceea ce o face singulară în întreg spațiul ortodox european; prin aceasta, ea se “înrudește” cu bisericile rupestre din Capadoccia.

Biserici călătoare

De ce călătoresc bisericile? Iată o întrebare care merită un răspuns. Cele mai multe au călătorit doar din sat până în... cimitir, atunci când oamenii locului și-au înălțat biserică de zid. Ori au fost vândute sau donate unui sat mai sărăcuț. Unele au călătorit până la... muzeu. Cea mai veche dintre aceste biserici călătoare – care e și cea mai veche biserică de lemn medievală este cea de la Putna, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aflată azi în cimitirul satului Putna, ea mai este cunoscută sub numele de Biserica lui Dragoș Vodă. Legenda spune că ar fi fost înălțată de Descălecătorul de țară, la Volovăț, pentru a-i servi ca necropolă voievodală. De acolo a fost adusă de ștefan cel Mare, după o tradiție pe care o consemnează și Nicolae Costin în "Letopisețul țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711": "Înțeles-am și noi den bătrâni, lăcuitori de aicea den țară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăț, să fie făcută de Dragoș-Vodă și acolo zic să fie îngropat Dragoș-Vodă. {i acea biserică de lemn au mutat-o Ștefan Vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăț, Ștefan Vodă au zidit biserică de piatră". Tot după legendă, demontarea, transportul (cu care cu boi) și înălțarea bisericii la noul loc s-ar fi făcut într-o singură noapte. A doua zi, în zori, Ștefan Vodă s-a închinat în ea.

Biserici fortificate

Peste 180 de biserici fortificate din Transilvania – un patrimoniu de o valoare națională și internațională inestimabilă – pot fi descoperite de turiștii români și străini. Un număr mare dintre aceste biserici datează încă din secolul al XII-lea, însă după emigrarea comunităților săsești în Germania, multe au rămas nefolosite. Bisericile fortificate sunt, azi, într-un acut pericol de distrugere prin vandalizare sau degradare (75% sunt parțial deteriorate). Înscrierea lor în circuitul turistic național și internațional ar putea fi o nouă șansă de a le păstra și valorifica, pentru că reprezintă amprenta culturală a unei întregi zone din România. Câteva dintre aceste bisericile fortificate sunt incluse deja în patrimoniul mondial UNESCO (Prejmer, Darjiu, Saschiz, Viscri, Valea Viilor, Câlnic). Deși au un potențial turistic ridicat, nu sunt suficient de bine cunoscute, ceea ce duce la un trafic turistic redus, dar acest lucru se poate schimba semnificativ în viitor – mai ales că printre promotorii zonei se numără însuși Prințul Charles al Marii Britanii.

Un text de Simona Lazăr și Valentin Țigău