Cum apar sfinții îmbrăcați, în icoane

De la început, se impune o constatare: în ciuda perioadei lungi acoperite de Biblie, moda nu cunoaște mari schimbări. Monotonia ei se explică, în primul rand, prin lipsa materialelor diverse din care se confecționau hainele.

De la Moise la Sfânta Familie

Cărțile lui Moise încep în 1527 î.Hr. Ni-l putem imagina pe cel care i-a dus pe evrei din Egipt până în teritoriul unde se află azi îmbrăcat cu cămașă din bumbac lungă până la călcâi și purtând, pe deasupra, o tunică de aceeași lungime, de regulă, descheiată în față. Jochebed, mama lui Moise purta, la rândul ei, o tunică din bumbac mai gros, fără mâneci, închisă în față și cu o mică fantă în dreptul gâtului. Noul Testament se deschide și el cu două personaje importante, Iosif și Maria. La Bethlehem, are loc una dintre cele mai mișcătoare scene: nașterea lui Iisus Hristos, celebrată de lumea creștină în zilele sărbătorii de Crăciun. O vedem pe Maria îmbracată cu un jupon simplu, dintr-o țesătură asemănătoare muselinei, trei sferturi, cu mâneci lungi. Peste acesta, are o rochie albastră și un voal tradițional, tot albastru. Această ținută este comună la femeile din perioada de început a miracolului creștin. Iosif, soțul Mariei, poartă o cămașă lungă, iar deasupra e îmbrăcat cu o vestă, lungă și ea. E posibil să fi purtat și un fel de voal, strâns în jurul capului cu un șnur.

Preoți, păstori, regi și soldați

Ce alte personaje mai apar în Noul Testament? Preoții; aceștia poartă o mantie de catifea deschisă în față, prelungită cu o glugă și tivită cu satin. Păstorii din timpul lui Iisus poartă tunică simplă, cu mâneci și închisă în față. Irod în schimb, poartă o tunică largă, dintr-un material mai gros, de culoare vișinie, cu broderie aplicată în jurul mânecilor trei sferturi. Soldatul roman, când nu e îmbrăcat de război, poartă, și el, o camașă lungă de bumbac (colobium), strânsă, în talie, cu un șnur. Patricienii romani, știm, purtau, prin casă, fie același tip de cămașă descris mai sus, fie, în aparițiile publice, un voal din materiale scumpe (mătase, purpură).
Să ne îndreptăm, acum, privirea către Iisus. Acesta purta un halat alb peste care avea o togă lungă, tot albă. Vedem că, pentru a-l deosebi de apostoli, iconografia îl vede întotdeauna pe Iisus în haine de culoare albă; apostolii, în schimb, poartă robă și togă în diferite culori.

Modestia femeilor biblice

Pe de altă parte, potrivit comandamentelor biblice, purtarea hainelor bărbătești de către femei era desconsiderată. în general, epoca de început a creștinismului marchează un regres în modă, văzuta ca o expresie a decadenței și idolatriei. Primul cuvânt grecesc folosit de Sf. Paul pentru a caracteriza podoabele corespunzătoare femeii creștine este "kosmios", redat, în cele mai multe traduceri, ca "modest". Ideea esențială a kosmios derivă inclusiv din sensul său de ordine cosmică, de univers al lui Dumnezeu. Un univers împodobit cu modestie, exemplar pentru omul creștin. Așa cum Dumnezeu a împodobit Universul, așa ar trebui sa ne îmbracăm și noi. Dar cel mai sugestiv îndemn ne-a părut a fi acela de a ne îmbrăca cu faptele noastre cele bune; ca să placem nu doar semenilor, ci și lui Dumnezeu.

Mucenici și mucenițe în strai popular românesc

Pe măsură ce personajele care populează logosul creștin se apropie de noi – ca timp al viețuirii lor pământești – reprezentarea acestora în icoane și fresce avea să țină seama și de evoluția veșmintelor, și de statutul social al celor care s-au jertfit pentru Hristos.
În calendarul orotodox, mulți dintre mucenicii și sfinții canonizați în ultimele secole sunt reprezentați purtând strai popular românesc. Iată, de exemplu, pe Sfânta Muceniță Filofteia – care a trăit la sud de Dunăre, dar ale cărei moaște sunt printre cele mai prețioase relicve de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorie voievodală. Aceasta este reprezentată, întotdeauna, cu ie și catrință (fotă), bogat împodobite, cu bundiță sau cojocel și, de cele mai multe ori, cu maramă pe cap, fie legată la spate (ca la fete), fie legată după cutuma femeilor măritate, deși ea a murit fecioară (un argument pentru această reprezentare fiind acela că sfânta a devenit „mireasă a lui Hristos”).
Sfântul Ioan Valahul este și el reprezentat în cămașă tradițională, cusută cu arnici, cu brâu care îi strânge cămașa, la mijloc, și cu bndiță ori cojocel brodat. Interesant este că și Sfântul Sava Gotul de la Buzău are, în multe reprezentări, același tip de îmbrăcăminte neaoșă, românească.

Voievozii și sihaștrii canonizați

Voievozii și prinții români pe care Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat se vor regăsi și ei în frescele bisericilor și în icoane, dar îmbrăcați în funcție de rangul pe care l-au avut în timpul vieții și purtând pe cap și coroana obișnuită reprezentărilor lor în picturile laice. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab au, pe lângă coroana așezată pe creștetele lor, și aureola specifică sfinților. Imaginea lor de sfinți este preluată din frescele în care au pictați, inițial, în calitate de ctitori ai așezămintelor pe care le-au ridicat în timpul vieții. La fel s-a întâmplat și cu Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și cu fiii săi, care au fost dați morții la Istanbul, pentru că nu au vrut să se lepede de credința creștină. Sihaștrii români, însă, vor rămâne în reprezentările religioase cu vestimentația specifică existenței pe care și-au ales-o. Sfânta Muceniță Teodora de la Sihla ca și Sfântul Daniil Sihastrul – ca să dăm acum doar două exemple, poartă pe ei hainele monahale. Asta în vreme ce aceia care au avut un rang superior în biserică vor avea în icoane însemnele specifice acestui rang – mitra, cârja episcopală ș.a. - așa cum întâlnim, de exemplu, în icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Un text de Simona Lazăr