Legenda Înălțării Sfintei Cruci

Sărbatoarea Înălțării Sfintei Cruci este pusă de Biserică imediat după Nașterea Maicii Domnului deoarece cu crucea se termină opera de mântuire începută odată cu venirea pe lume a Sfintei Fecioare care L-a născut pe Hristos.

Până în secolul al IV-lea d.H. creștinii erau persecutați încât erau nevoiți să se ascundă pentru a se ruga prin catacombe. Constantin cel Mare, Împăratul Constantinopulului, era fiul Sfintei Elena, împărăteasă creștină. Ea l-a crescut în această credință astfel încât impăratul a fost hotarât să-i ocrotească pe creștini. Împărăteasa Elena era foarte credincioasă și era sigură ci Iisus are grijă de fiul său, împăratul Constantin, mai ales că acesta a avut trei semne. Fiind în luptă cu împăratul păgân Maxențiu, prin părțile Dunării, lui Constantin i s-a arătat într-o noapte pe cer o cruce luminoasă pe care scria IN HOC VINCES (lat), ceea ce înseamnă ,,Prin aceasta vei învinge’’. A doua zi împăratul Constantin a poruncit să se scoata acvilele de la steaguri și să se pună cruci. A pornit în luptă și l-a învins pe Maxențiu. Același semn cu aceeași inscripție i s-a arătat în Bizanț, iar a treia oară, crucea i s-a arătat în timpul unei bătălii cu goții pe care i-a învins. Întors la Constantinopol, a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim ca să găsească crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ea s-a dus cu mulți slujitori și a fost primită cu onoruri de Patriarhul Macarie, care s-a rugat lui Dumnezeu să le arate locul unde se află Crucea. După Învierea lui Hristos, iudeii îngropaseră crucile foarte adânc pentru ca creștinii să nu le găsească. Oamenii Sfintei Elena făcuseră săpături aproape pe toată Golgota dar nu reușiseră să găsească Crucea. După tradiție, un evreu bătrân le-a arătat locul unde erau îngropate cele trei cruci. A intervenit atunci o altă greutate: nu știau care este crucea Mântuitorului. După Sfânta Tradiție, tocmai atunci murise fiica unui dregător. Când trupul a fost atins cu sfânta cruce a lui Iisus, fata a înviat.

La fața locului s-a strâns foarte mult popor care slăvea pe Dumnezeu și dorea să vadă crucea. Patriarhul Macarie s-a urcat pe un loc înalt și a ridicat crucea cât mai sus ca să o poată privi toată lumea și, de aici, denumirea sărbătorii: Înălțarea Sfintei Cruci.

Au dus crucea la Constantinopol și au pus-o într-o biserică nouă. Împăratul Constantin a dat, în anul 313, Edictul din Milan, prin care creștinismul a fost recunoscut ca religie de stat. De atunci, crucea a devenit semnul distinctiv al creștinilor, pe care pot să-l facă în orice împrejurare, nu pe sub ascuns ca în primele secole. Pe atunci, când se întâlneau și vroiau să arate ce credință au, creștinii făceau pe nisip un pește, de la grecescul IHTIS (Iisus Hristos, Teo imu Sotir), ceea ce înseamnă Iisus Hristos, Dumnezeu, Mântuitorul meu. Peste mai mult timp, într-un război cu perșii, aceștia i-au bătut pe romani și au luat crucea. În anul 600, împăratul Ieraclie i-a înfrânt pe perși și a recuperat crucea, ducând-o la Constantinopol unde a stat până în anul 1453 când, după cucerirea orașului de către turci, crecea a fost dusă într-o mânăstire de pe Sfântul Munte Athos. Mai târziu, a fost împărțită în mai multe fragmente care au fost date bisericilor din toate țările creștine. Avem și noi un fragment care se găsește la Biserica Sfântul Vasile cel Mare, de pe Calea Victoriei din Capitală.

Sfântul Apostol Pavel spune că crucea este consiederată de păgâni nebunie, dar pentru noi, creștinii, este semnul mântuirii. Acest semn trebuie făcut așa cum se cade, fiind simbolul lepădării de toate slăbiciunile: ,,Ia-ți crucea ta și urmează-mă’’ a spus Mântuitorul.

A lua crucea înseamnă a lăsa lumea cu grijile ei, a-ți schimba viața și a urma învățătura creștină. Că cel ce vrea să-și păstreze pentru sine sufletul îl va pierde, iar cel ce-l va pierde pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va mântui.

Înainte de răstignirea lui Hristos, crucea era obiect de tortură, pedeapsă și dispreț, deoarece prin ea se osândeau răufăcătorii, la o moarte chinuitoare. Prin moartea a Însusi Fiului lui Dumnezeu pe cruce, aceasta a devenit un obiect sfânt, semnul creștinilor prin care aceștia se recunosc și prin care cel rău e ținut departe. Prin cruce se fac toate: botezul, cununia, moarte și toate slujbele, ea a devenit pavăză și scut, sabie ascuțită contra celui rău. În cruce stă tot sensul vieții.

Crucea este scara prin care Dumnezeu s-a coborat printre noi, a luat de bună voie şi din dragoste absolută neputinţele noastre, pentru ca noi să putem fi iertaţi şi ridicaţi către nemurire.

Spre deosebire de alte sărbători, se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.