Ortodoxia slujită la Athos nu cunoaște limite

Ortodoxia slujită la Athos, ca și cea repovestită în paginile cărților lui Dostoievski, are un caracter excesiv; aș putea spune că nu cunoaște limite. Călătorul care caută să se simtă bine - concept definind noul comerț al turismului de orice fel - va fi dezorientat și dezamăgit, chiar din prima zi a vizitei sale pe teritoriul singurei republici monastice din lume. Dimpotrivă, cel gata să-și asume oboseala drumurilor lungi și asfixierea spirituală a nopților de priveghi poate dobândi, călătorind la Athos, nu atât satisfacția unui turist bine echipat, ci pe aceea a unui creștin obișnuit care, la distanță de lumea moderna și atee, constată că pacea sufletească mai poate fi atinsă. Așadar, pregătiți-vă cu răbdare pelerinajul la Athos, dobîndind, mai întâi, “diamonitirionul” - invitația de a păși pe teritoriul sutanelor negre, apoi planificați-vă traseul din țară până la Ouranopolis - portul de unde veți lua vaporul care vă va duce la Daphne. De acolo, timpul se va rupe în două și ordinea monastică va lua locul celei profane. Pe drumurile desfundate, un măgar valorează mai mult ca o mașină, magazinele, hotelurile și restaurantele rămân o amintire, iar oamenii vii sunt mai rari decât sfinții din icoane. Vă îndemn ca, dintre cele 22 de mânăstiri întemeiate pe Athos, să vedeți, în primul rând, Vatopedul, cu arsanaua ei medievală ridicată de Ștefan cel Mare și cu Brâul Maicii Domnului, apoi să ajungeți sub vârful muntelui Athos, la schitul Prodromu, unde veți împărți masa și casa călugărilor români plecați de ani buni din țară. Găzduirea e gratuită, dar nu vă așteptați la servicii de catalog turistic, ci, din contră, pregătiți-vă să trăiți simplu și în rugăciune, ca unică răsplată pentru generozitatea de a fi primiți în lumea lor secretă.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay