Sfânta Muceniță Agata, ocrotitoarea femeilor care suferă de cancer la sân

Catania, orașul legendar de la poalele vulcanului Etna, mi-a părut așezat pe un hotar al lumii dincolo de care aventura devine un risc pe cont propriu; din nebăgare de seama, aici, ai putea, parcă, să cazi de pe carapacea numită Pământ. Strazile cu aer de ravenă, clădirile din piatră vulcanică, pe care te aștepți să le vezi fumegând, oamenii cu fața arsă de soarele nemilos al amiezelor siciliene - toate subliniază trăsăturile aspre ale acestui colos antrenat să lupte cu timpul și cu erupțiile marelui său rival.

Martiriul frumuseții

Călătorii care aterizează la Catania sunt, însă, de regulă, prea preocupați de pachetul turistic pentru Etna ca să privească în jur și să vadă fugitivele detalii urbane. Păcat. Pentru că orașul cu 400.000 de locuitori ascunde multe mistere. Bunăoara, puțină lume știe povestea adevarată a Sfintei Agata, cea fără sâni. Controversele cu privire la viața ei, ca și superstițiile legate de puterile-i miraculoase sunt, în Italia, fără sfârșit. Născută în secolul al III-lea într-o familie nobilă, din localitată Panormos (Sicilia), Agata era de o mare frumusețe, ceea ce a atras asupra ei atenția proconsulului sicilian Cvintian, care a vrut să o ia de nevastă.
Refuzându-i avansurile, Agata, devenită creștină, a fost supusă mai multor torturi, printre care și smulgerea sânilor, cu cleștele.
Se spune că ar fi fost dată mai întâi în grija unei femei păgâne, pe nume Afrodisia, ca să o convingă să renunțe la gândul ei de a fi, de-a pururi, „mireasă a lui Hristos”. (Numele acelei femei spune multe și ne amintește, totodată, că anume zeița greacă a frumuseții era protectoare a Siciliei, cultul ei fiind adus pe insulă de troienii refugiați aici, alături de Eneas). Toate eforturile Afrodisiei au dat greș și credința Agathei a rămas neclintită.

Vindecarea miraculoasă din temniță

Cu sânii sfârtecați, închisă în temniță, Agata a suferit în tăcere martiriul său. În întunericul dens, ea a fost uimită să vadă alături de ea, într-un nimb de lumină, un bătrân care ținea în mână niște doctorii.
„Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am cunoscut că este cu putină să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și venit aici” – i-ar fi spus el tinerei însângerate. Dar ea s-a arătat rușinată, ca femeie și ca fecioară, să arate pieptul său dezgolit acelui bărbat care intrase în celula sa. „De ce nu voi să te tămăduiesc?”, ar fi întrebat-o Sfântul Apostol Petru. „Pentru că eu am pe Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, care le tămăduiește pe toate”, ar fi răspuns mucenița. Cu bunătate dumnezeiască în priviri, Sfântul Apostol Petre i-ar fi răspuns: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Și, fără ca el să fi atins măcar trupul acestei devotate creștine, sânii ei se vindecară, iar sfântul se făcu nevăzut.

Minuni și epifanii

Deși vindecată, în temniță, de Apostolul Petru, Agata și-a dat viața, lăsând în urmă minuni și epifanii. Numele său e invocat în apărarea de cutremure, de erupții vulcanice și de incendii, voalul roșu care i-a-nfășurat sicriul e, și acum, impenetrabil la foc. Mai târziu, sfânta a devenit patroana lehuzelor, a bijutierilor, a clopotarilor, a bolnavilor de cancer pulmonar, dar și a orașelor Catania, Palermo, San Marino sau a insulei Malta, unde i s-au înălțat zeci de biserici. Relicvele ei, transferate, la începutul mileniului trecut la Constantinopol, odihnesc, totuși, azi, în catedrala din Catania, fiind răscumpărate, după căderea Bizanțului în mâinile otomanilor.
Martiriul Agatei a tulburat întreaga lume creștină. În Franța, sărbătoarea sfintei e rezervată numai femeilor, care organizeaza, pe 5 februarie, o masă de pomenire. Bărbații care se nimeresc acolo, din întâmplare, sunt alungați aruncându-se asupra lor cu tot felul de obiecte. Agata apare, uneori, noaptea, în chip de pisică, pentru a veghea respectarea interdicțiilor, cum ar fi cea de a nu se spăla rufe, de ziua ei, rânduită în calendar.
Pe de altă parte, în cultul ortodox – și nu numai – ea este considerată și ocrotitoare a femeilor care suferă de cancer de sân, aceasta fiind una dintre cele mai răspândite forme de cancer, diagnosticate în prezent.

Cinstită la Mănăstirea Antim din București

Un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Agata se află la Mănăstirea Antim din București. Cu 307 ani în urmă, Sfântul Antim Ivireanul a avut o viziune și a purces la construirea așezământului monahal chiar într-o zi de 5 februarie, când în calendarul ortodox se prăznuiește această sfântă. Este și motivul pentru care mitropolitul – care a trăit în secolul al XVII-lea, fiind originar din Iviria (Georgia) -, cunoscut ca autor de texte religioase, tipograf, gravor, teolog și episcop apoi mitropolit al Țării Românești, avea să o așeze în icoana celor patru sfinți ocrotitori ai așezământului. Sfântul Antim Ivireanul era, de asemenea, sculptor în piatră și lemn, dar și pictor de frescă și de icoane, astfel încât chipul Sfintei Mucenițe Agata avea să fie pictat chiar de mâna acestuia.

Pictată de Tiepolo și Zurbaran

L-am amintit aici pe Sfântul Antim Ivireanul, care cu mâna sa a desenat chipul Sfintei Mucenițe Agata, spre a ne închina pururea la el. În Occident, tablouri cu temă religioasă înfățișând martiriul acestei sfintei aveau să picteze artiști renumiți, așa cum sunt Tiepolo, maestrul clar-obscurului baroc (în Italia) sau Zurbaran (în Spania). Aceștia n-au rămas indiferenți la supliciile Agatei, Zurbaran ilustrand-o alături de talgerul pe care odihnesc sânii martirizați, într-un tablou pictat între anii 1630-1633, aflat azi în Muzeul Fabre, din Montpellier. Giambatista Tiepolo a pictat, în 1736, lucrarea „Martiriul Sfintei Agata”, pentru Basilica del Santo, în Padova. În prezent, tabloul se găsește într-un galerie de artă din Berlin.

Troparul Sfintei Mucenițe Agata

Mielușeaua Ta, Iisuse Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Un text de Simona Lazar

Foto: Pixabay