Lumea în schimbare
Un director de rang înalt din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat că aproximativ 10% din populaţia lumii a fost, probabil, infectată cu coronavirus.
Publicat în
Lumea în schimbare
Numărul mare de decese de coronavirus este pus de medici şi pe seama faptului că starea generală de sănătate a românilor nu este una foarte bună. Cât de vulnerabili sunt românii în faţa Covid-19?
Publicat în
Lumea în schimbare
Poliţia Română, alături de Poliţia Locală, intensifică activităţile de verificare a respectării normelor privind combaterea COVID-19, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, care a precizat că şi poliţişti în civil vor efectua verificări în acest sens.
Publicat în
Lumea în schimbare