-

Caracteristici meteorologice

Sub aspect termic, vremea caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire, în aproape toată țara. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 7...19°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1...8°C și 4...13°C spre sfârșitul intervalului, valori apropiate de mediile multianuale, pe întreg teritoriul agricol. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 10...24°C, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -3...14°C în majoritatea regiunilor, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm se va situa între 7...20°C, favorabilă desfăşurării proceselor vegetative ale culturilor de toamnă. Sub aspect pluviometric sunt posibile precipitaţii sub formă de ploi locale, cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. De asemenea, izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Caracteristici agrometeorologice

Conținutul de apă în stratul 0-20 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Oltenia, pe suprafețe agricole extinse din Muntenia și Dobrogea, local în nordul, sudul, sud-vestul și centrul Transilvaniei, izolat nord-estul Banatului, sud-estul Crișanei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra în Moldova și Maramureș, cea mai mare parte a Banatului și Crișanei, local nordul și vestul Munteniei, nordul și centrul Dobrogei, centrul, sudul și estul Transilvaniei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Ca urmare, ritmurile fiziologice ale culturilor de toamnă se vor desfășura în general normal în cea mai mare parte a regiunilor şi uşor mai lent în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei. Totodată, starea de vegetaţie a plantelor va fi bună şi medie, exceptând semănăturile tardive şi suprafeţele cu deficite de apă în sol, unde uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta în continuare medie şi slabă. Funcţie de data semănatului, culturile de orz şi grâu de toamnă se vor afla predominant la germinare (40-100%) şi răsărire (10-100%), mai avansate fiind culturile din sudul şi sud-estul ţării aflate la apariţia frunzei a treia (10-30%). Sub aspect fenologic, rapiţa înfiinţată până la această dată va parcurge răsărirea (20-100%) şi înfrunzirea (6-9 frunze), în special în zonele de câmpie. Sfecla de zahăr va înregistra maturitatea deplină (60-100%), continuându-se şi chiar finalizându-se lucrările de recoltare, în majoritatea bazinelor specializate. La pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor semnala fazele de maturare a lemnului/coardelor, îngălbenirea și căderea frunzelor în cea mai mare parte a plantaţiilor, precum şi adaptarea la condiţiile de iernare. Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă se vor putea executa în condiţii bune.

Recomandări de specialitate

Finalizarea lucrărilor de eliberare a terenurilor de resturile vegetale şi continuarea arăturilor adânci de toamnă. Aplicarea îngraşămintelor pe bază de azot şi fosfor la culturile de toamnă. Efectuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU

 

 

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept