Săptămâna 16 - 22 octombrie
Sub aspect termic, vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire treptată, în toate regiunile agricole. Porumbul ajuns la maturitatea tehnologică se va recolta pe ultimele suprafețe agricole, la nivelul întregii țări. Sfecla de zahăr va înregistra îngroşarea axei hipocotile maturitatea tehnologică şi recoltarea, iar la cartof va fi posibilă definitivarea lucrărilor de recoltare. Orzul și grâul de toamnă semănate în perioada optimă vor parcurge fazele de germinare-răsărire și local apariția primelor frunze. La rapiță se vor continua germinarea-răsărirea și creşterea primelor frunze, cu o stare de vegetație a culturilor în general medie și bună. La speciile pomi-viticole se vor...

14 Octombrie 2020, 21:00
Caracteristici meteorologice
Sub aspect termic, vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire treptată, în toate regiunile agricole. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 10...21°C în prima parte a intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1...8°C şi 5...13°C în restul zilelor, limite apropiate de mediile climatologice, în aproape toată țara . Temperatura maximă a aerului va oscila între 10...25°C, la nivelul întregului teritoriu. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 0...16°C în toate zonele de cultură , cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni, unde izolat vor fi condiţii de producere a brumei. Regimul termic mediu diurn al solului la adâncimile de 5 şi 10 cm se va situa între 9...20°C, limite optime parcurgerii ritmurilor biologice la culturile de toamnă semănate până în prezent. Se prognozează ploi locale, izolat cu caracter de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. Izolat, vor fi condiții de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.
Caracteristici agrometeorologice
Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor), se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în aproape totă țara. În Dobrogea, local nord-estul, nordul, sud-estul și estul Munteniei, estul Olteniei, izolat sud-estul Moldovei, conținutul de apă din sol va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă).
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Pe ansamblu, regimul hidro-termic din aer și sol va fi favorabil desfăşurării proceselor de creștere și dezvoltare la rapiță, orz și grâu de toamnă pe aproape întreg teritoriul agricol al țării, exceptând zonele depresionare nordice şi centrale, unde izolat, ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua uşor mai lent. Starea de vegetație a plantelor se va prezenta bună și medie în culturile înființate în epoca optimă, respectiv medie și slabă în semănăturile efectuate tardiv și pe arealele unde se vor menține deficite de apă în sol. Orzul și grâul de toamnă semănate în perioada optimă vor parcurge fazele de germinare-răsărire (10-100%) și local apariția primelor frunze (10-25%). La rapiță se vor continua germinarea-răsărirea (20-100%) și creşterea primelor frunze (3-5 frunze), cu o stare de vegetație a culturilor în general medie și bună. Porumbul ajuns la maturitatea tehnologică (100%) se va recolta pe ultimele suprafețe agricole, la nivelul întregii țări. Sfecla de zahăr va înregistra îngroşarea axei hipocotile (60-100%), maturitatea tehnologică (10-100%) şi recoltarea, iar la cartof va fi posibilă definitivarea lucrărilor de recoltare. La speciile pomi-viticole se vor semnala maturarea rodului/lemnului, îngălbenirea/căderea fiziologică a frunzelor și recoltarea fructelor de sezon. În condițiile agrometeorologice menționate, lucrările agricole de recoltare, eliberare a terenurilor de resturile vegetale, pregătire a patului germinativ, semănat, etc. se vor desfășura pe ansamblu în bune condiții, în aproape toată țara.
Recomandări de specialitate
Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare ale produselor agricole de sezon. Eliberarea terenurilor agricole de resturile vegetale. Urgentarea și chiar finalizarea pregătirii patului germinativ şi a semănatului la culturile de toamnă în epoca optimă, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Efectuarea lucrărilor de întreţinere în vii şi livezi (tratamente fito-sanitare, lucrări de tăiere și încorporarea gunoiului de grajd).
Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU