Ascultă Radio Antena Satelor Live

Săptămâna 28 august - 03 septembrie

Intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în aproape toate regiunile. Floarea-soarelui îşi va finaliza maturitatea în ceară, plantele aflându-se la maturitate deplină și recoltare, la nivelul întregii țări. Cultura de porumb își va continua maturitatea în lapte, ceară și deplină, iar în semănăturile efectuate în epoca optimă se vor extinde lucrările de recoltare. În majoritatea bazinelor specializate sfecla de zahăr se va afla la îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină. La cartoful pentru consum ajuns la maturitatea tehnologică vor predomina fazele de creştere a tuberculilor, uscare a vrejilor și recoltare. În plantațiile pomi-viticole se vor semnala fructe ...

Săptămâna  28 august - 03 septembrie

27 August 2020, 21:00

Caracteristici meteorologice

Intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în aproape toate regiunile. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14...31°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...7°C, la nivelul întregului teritoriu. Temperatura maximă a aerului se va situa între 24...37°C, în cea mai mare parte a țării. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 4...24°C, în majoritatea zonelor de cultură. Sub aspect pluviometric, se prognozează ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată țara.

Caracteristici agrometeorologice

În stratul de sol 0-20 cm ogor, se vor înregistra deficite de umiditate, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Moldova, Muntenia și Oltenia, local în nordul, nord-vestul și vestul Banatului, centrul, estul și izolat sudul Transilvaniei, nordul Crișanei. În Maramureș, local vestul și sudul Crișanei, nordul, sudul, sud- vestul, centrul și izolat sud-estul Transilvaniei, nord-estul Banatului, nordul Olteniei, nord- vestul Munteniei și al Moldovei, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe terenurile agricole unde se va menţine fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, procesele de coacere şi maturare la speciile de câmp vor fi forțate, semnalându-se îngălbenirea/uscarea parţială şi totală a aparatului foliar, procent ridicat de boabe șiștave la porumb și semințe seci la floarea-soarelui, determinând astfel extinderea suprafețelor unde culturile vor fi compromise parțial/total. Totodată, în plantațiile pomi-viticole se vor semnala fructe subdimensionate și deshidratate, precum și căderea prematură a acestora. Sub aspect fenologic, floarea-soarelui îşi va finaliza maturitatea în ceară (90-100%), plantele aflându-se la maturitate deplină (10-100%) și recoltare, la nivelul întregii țări. Cultura de porumb își va continua maturitatea în lapte (70-100%), ceară (60-100%) și deplină (40-100%), iar în semănăturile efectuate în epoca optimă se vor extinde lucrările de recoltare. În majoritatea bazinelor specializate sfecla de zahăr se va afla la îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină. La cartoful pentru consum ajuns la maturitatea tehnologică vor predomina fazele de creştere a tuberculilor, uscare a vrejilor și recoltare. Speciile pomicole din toate plantațiile vor parcurge acumularea zahărului, coacerea fructelor şi recoltarea la speciile timpurii. În cea mai mare parte a podgoriilor, la vița-de-vie se va semnala creşterea/coacerea boabelor, precum și recoltarea la soiurile de masă. Lucrǎrile agricole în câmp se vor desfǎşura în general în condiţii bune, exceptând zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate

Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon. Eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale. Continuarea lucrǎrilor de arat şi pregǎtirea patului germinativ în vederea însǎmânţǎrii speciilor de toamnǎ (rapiţǎ, orz şi grâu) în epoca optimǎ, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apǎ a solului în stratul arabil (0-20 cm). Efectuarea lucrărilor de întreţinere la speciile de câmp, pomii fructiferi şi viţa-de-vie.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU

Săptămâna  28 februarie - 06 martie 2023
Agrometeo 27 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 28 februarie - 06 martie 2023

Sub aspect termic, în această perioadă va predomina o vreme în general normală, în aproape toate zonele de cultură. Culturile...

Săptămâna 28 februarie - 06 martie 2023
Săptămâna  21 - 27 februarie 2023
Agrometeo 19 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 21 - 27 februarie 2023

Sub aspect termic, în acest interval va predomina o vreme mai caldă decât în mod normal, în toate zonele de cultură. Datorită...

Săptămâna 21 - 27 februarie 2023
Săptămâna  14 - 20 februarie 2023
Agrometeo 13 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 14 - 20 februarie 2023

Sub aspect termic, vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, în majoritatea...

Săptămâna 14 - 20 februarie 2023
Săptămâna  07 - 13 februarie 2023
Agrometeo 06 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 07 - 13 februarie 2023

Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai rece decât în mod normal, chiar geroasă noaptea şi...

Săptămâna 07 - 13 februarie 2023
Săptămâna  31 ianuarie  - 06 februarie 2023
Agrometeo 30 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 31 ianuarie - 06 februarie 2023

Perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului pe ansamblu normal, în cea mai mare parte a zonelor de cultură....

Săptămâna 31 ianuarie - 06 februarie 2023
Săptămâna  24 - 30  ianuarie 2023
Agrometeo 23 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 24 - 30 ianuarie 2023

Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai...

Săptămâna 24 - 30 ianuarie 2023
Săptămâna  17 - 23  ianuarie 2023
Agrometeo 16 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 17 - 23 ianuarie 2023

Intervalul se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul...

Săptămâna 17 - 23 ianuarie 2023
Săptămâna  10 - 16  ianuarie 2023
Agrometeo 09 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 10 - 16 ianuarie 2023

Intervalul se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul...

Săptămâna 10 - 16 ianuarie 2023