-

În acest moment, în România sunt atestate 47 de staţiuni turistice de interes naţional şi 62 de staţiuni de interes local. Toate vin cu o ofertă bogată pentru petrecerea timpului liber, unele fiind situate în provincii istorice foarte cunoscute la nivel naţional şi internaţional.

Ne oprim azi în Bucovina. Turismul cultural, turism activ, cel balnear, o ofertă gastronomică irezistibilă şi, nu în ultimul rand, ospitalitatea locuitorilor sunt principalele argumente în favoare unei excursii sau a unei vacanţe în Bucovina. Iar pe harta turistică a Bucovinei a apărut din această lună o nouă staţiune.

Viluţ Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, judeţul Suceava, Bucovina, spune că autorităţile locale au depus eforturi susţinute pentru obţinerea acestui statut, însă locuitorilor comunei li se datorează acest succes în egală măsură.

"Oamenii sunt personajele principale ale atracţiei turistice zonale .Este recunoscut faptul că gastronomia bucovineană este de calitate şi foarte apreciată atât în ţară cât şi în străinătate. De aceea, când turistul ajunge aici, gospodarul nostru îl va invita în casă şi-l va ospăta aşa cum ştie el mai bine cu tot ce are mai bun în gospodăria proprie. Vorbim despre produse bio, ecologice, din gospodăria proprie."

Există câteva locuri pe care trebuie să le vizitaţi dacă ajungeţi în Poiana Stampei. Acestea sunt uşor accesibile şi vă vor umple programul pentru câteva zile. Mai ales dacă veţi alege să faceţi şi câteva trasee în Parcul Naţional Călimani, înfiinţat în anul 2.000. 

Citeste continuarea pe Radio Romania International

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept