-

Înscrierea în programul Rabla pentru electrocasnice, deschisă doar până la miezul nopții

Cei care doresc să își schimbe aparatele electrocasnice vechi cu ajutorul programului Rabla mai au timp doar până la miezul nopții să se înscrie în aplicația dedicată de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Numai așa pot obține vouchere cu reduceri între 200 și 500 de lei pentru achiziția a nouă tipuri de electrocasnice.

Conform metodologiei, astăzi este ultima zi în care vă puteți crea un cont de utilizator în cadrul aplicației online gestionate de Administrația Fondului de Mediu. De vineri și până pe 3 iunie va începe prima etapă de obținere a voucherelor pentru cele trei tipuri de electrocasnice, și anume mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și aparate frigorifice.

A doua etapă va fi între 4 și 17 iunie pentru televizoare, laptopuri și tablete.

Ultima etapă se va desfășura între 18 iunie și 1 iulie pentru achiziția aspiratoarelor, uscătoarelor de rufe şi a aparatelor de aer condiționat.

Valoarea voucherelor începe de la 200 de lei pentru aspiratoare, 300 de lei pentru tablete, 400 de lei pentru mașini de spălat rufe sau vase, aer condiționat, televizoare, aparatură frigorifică și uscătoare de rufe, iar cea mai mare sumă este pentru laptopuri, în speță 500 de lei. Programul

Rabla pentru electrocasnice un buget de 75 de milioane de lei și ar trebui să ajungă pentru 200.000 de beneficiari.

Mai multe detalii puteți afla de pe site-ul Administrației Fondului de Mediu, afm.ro, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Articole înrudite