Ascultă Radio Antena Satelor Live

Drepturile călătorilor care circulă cu trenul

În primul rând, pornim de la premisa că, în momentul cumpărării unui bilet de călătorie, se realizează, din punct de vedere juridic, un contract simplificat, care generează drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi.

09 Februarie 2015, 12:07

Prin urmare, drepturile dvs sunt atât de natură contractuală, izvorând din contractul de călătorie, dar şi legală, fiind prevăzute de anumite norme de drept. Astfel, în principal, obligaţiile transportatorului sunt cele arătate în biletul de călătorie, respectiv călătoria spre destinaţie, cu trenul având clasa şi categoria indicată şi într-un anumit interval de timp.

În ceea ce priveşte transportul de călători naţional, sunt prevăzute anumite drepturi specifice, cum ar fi:

Restituirea tarifului de transport
În cazul:
1. suprimărilor de trenuri;
2. pierderii legăturilor;
3. îmbolnăvirii în parcurs ;
4. suspendării sau întreruperilor de circulaţie,
5. renunţării la efectuarea călătoriei integral însă numai pentru porţiunea de traseu neparcursă

Tariful de transport se restituie în totalitate sau parţial, când:
1. legitimaţia de călătorie nu a fost utilizată sau a fost utilizată parţial datorită lipsei de loc,
2. legitimaţia a fost utilizată într-o clasă sau un tren de categorie inferioară celei menţionate pe legitimaţie, exceptând cazurile când călătorul solicită de bună voie călătoria într-o clasă sau cu un tren de categorie inferioară.

Suprimarea de trenuri
În acest caz, tariful de transport se restituie integral, inclusiv tariful de rezervare in cazurile in care trenul pentru care s-a emis legitimatia de calatorie nu mai circula sau in situatii de forta majora.
Restituirea partiala se face: in cazul suspendarii circulatiei unui tren, daca aceasta nu a fost cunoscuta inainte de plecarea din statia de pornire pentru parcursul neefectuat, cu conditia sa prezinte legitimatia de calatorie pentru aplicarea vizei de neutilizare a agentului operatorului de transport.
In functie de situatiile intalnite in cazul intreruperii circulatiei in parcurs calatorul poate fi transportat la statia initiala (daca acest lucru este posibil), fara plata transportului, restituindu-se doar tariful pentru parcursul neefectuat.

Pierderea legăturilor
În acest caz, transportatorul trebuie, dacă este necesar, să certifice pe legitimaţia de transport c ătrenul a fost anulat sau s-a pierdut leg tura. Ulterior, se va face o cerere de despăgubire.

Îmbolnăvirea în parcurs
Călătorul are dreptul la restituirea tarifului pentru parcursul neefectuat. Se va face o solicitare de restituire în scris, în staţia unde s-a întrerupt călătoria, anexându-se legitimaţia de călătorie şi un document care să ateste îmbolnăvirea.

Suspendarea sau întreruperea circulaţiei trenului
Dacă suspendarea nu a fost cunoscută înainte de plecare, aveţi dreptul la restituirea tarifelor aferente pentru parcursul neefectuat cu următoarele opţiuni;
- să solicitaţi înapoierea în staţia de cale ferată de plecare,
- să renunţaţi la continuarea călătoriei cu trenul.

În aceste cazuri, înapoierea va fi gratuită, putând fi restituită contravaloare parcursului rămas neefectuat.

ALTE DREPTURI.

Amânarea călătoriei.
Aveţi dreptul să cereţi amânarea călătoriei, numai pentru legitimaţiile care dau dreptul la acest tip de modificare a contractului de transport, înainte de începerea călătoriei.

Renuntarea la călătorie.
Călătorul care a obţinut o legitimaţie de călătorie valabilă pentru un anumit tren, poate renunţa la efectuarea călătoriei, indiferent de motive.
Călătorul care renunţă la călătorie are dreptul sa solicite restituirea tarifelor aferente, numai în anumite condiţi comerciale specifice tipului respectiv de legitimaţie de călătorie.
(3) În cazul legitimaţiilor de călătorie emise pe suport de hârtie (manual -pe formulare tipizate, sau prin sistemele electronice de emitere), pentru a avea dreptul la restituire tarifelor, la renunţarea la călătorie se impune prezentarea obligatorie a legitimaţiei de călătorie pentru aplicarea vizei de neutilizare.

Anticiparea călătoriei.
Pentru legitimatiile de calatorie achizitionate cu anticipatie (de max 5 zile) calatorii pot solicita modificarea contractului de transport (anticiparea calatoriei initiale) prin prezentarea la casele de bilete, sau la personalul de tren, pentru obtinerea vizei de anticipare indiferent de data pentru care aceasta a fost emisa fara a plati tarife suplimentare daca noua calatorie se desfasoara in conditiile calatoriei initiale (acelasi rang de tren, aceeasi clasa tarifara, acelasi tarif la data achizitionarii, aceeasi relatie de circulatie).

DAUNELE PENTRU ÎNTÂRZIERI.
Din păcate, deşi la Nivelul Uniunii Europene sunt în vigoare anumite norme care vă conferă drepturi extinse în ceea ce priveşte călătoria feroviară, România a amânat intrarea lor în vigoare până în anul 2019.
Prin urmare, strict în ceea ce priveşte serviciile naţionale de transport feroviar de călători, prevederile referitoare la dreptul de a cere anumite despăgubiri în cazul întârzierilor, care este reglementat la nivel european de Regulamentul (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar, vor intra în vigoare în anul 2019.
Conform respectivului Regulament, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării sau ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet. Prin urmare, doar în ceea ce priveşte transportul internaţional, se pot solicita daune pentru întârzieri.

Sursa: Antena Satelor, Emisunea "Vrem să Ştii", rubrica Ghid Juridic, 09.02.2015

Limitele legale ale dreptului de proprietate privată
Juridic 01 Aprilie 2024, 13:57

Limitele legale ale dreptului de proprietate privată

După cum este cunoscut, legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.

Limitele legale ale dreptului de proprietate privată
Procurorii cer prelungirea arestului la domiciliu faţă de patronul "Fermei Dacilor", Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă
Juridic 25 Martie 2024, 09:47

Procurorii cer prelungirea arestului la domiciliu faţă de patronul "Fermei Dacilor", Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă

Procurorii Parchetului de lângă Tribunalul Prahova cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de...

Procurorii cer prelungirea arestului la domiciliu faţă de patronul "Fermei Dacilor", Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă
Hărțuirea, șantajul și amenințarea sunt fapte penale
Juridic 18 Martie 2024, 11:46

Hărțuirea, șantajul și amenințarea sunt fapte penale

Hărțuirea este una dintre cele patru infracțiuni contra libertății persoanei descrise de noul Cod penal, fiind definită după...

Hărțuirea, șantajul și amenințarea sunt fapte penale
Contractul de arendă: Obligații și condiții
Juridic 11 Martie 2024, 15:24

Contractul de arendă: Obligații și condiții

Contractul de arendă, încheiat între arendator și arendaș, este un document care are drept obiectiv înțelegerea dintre părți.

Contractul de arendă: Obligații și condiții
Consiliul UE şi PE au ajuns la un acord provizoriu privind transferul de proceduri în investigaţiile penale
Juridic 07 Martie 2024, 10:39

Consiliul UE şi PE au ajuns la un acord provizoriu privind transferul de proceduri în investigaţiile penale

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns miercuri seară la un acord provizoriu...

Consiliul UE şi PE au ajuns la un acord provizoriu privind transferul de proceduri în investigaţiile penale
Legea care prevede ca ordinul de protecţie provizoriu să fie instituit imediat, la cererea victimei - promulgată
Juridic 28 Februarie 2024, 16:17

Legea care prevede ca ordinul de protecţie provizoriu să fie instituit imediat, la cererea victimei - promulgată

Legea care prevede ca ordinul de protecţie provizoriu să fie instituit imediat, la cererea victimei, a fost promulgată,...

Legea care prevede ca ordinul de protecţie provizoriu să fie instituit imediat, la cererea victimei - promulgată
Contractul de întreținere, aspecte juridice
Juridic 26 Februarie 2024, 12:31

Contractul de întreținere, aspecte juridice

Prin contractul de întreţinere – de regulă – una dintre părţi (creditorul obligaţiei) înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă...

Contractul de întreținere, aspecte juridice
Procesul cu Pfizer: A fost stabilit un cadru procedural; prima depunere de înscrisuri va avea loc pe 20 iunie 2024
Juridic 21 Februarie 2024, 12:50

Procesul cu Pfizer: A fost stabilit un cadru procedural; prima depunere de înscrisuri va avea loc pe 20 iunie 2024

Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles a stabilit un calendar procedural în ceea ce priveşte procesul dintre...

Procesul cu Pfizer: A fost stabilit un cadru procedural; prima depunere de înscrisuri va avea loc pe 20 iunie 2024