-

Modificări la Codul Silvic

Modificările aduse Codului Silvic sunt utile în prevenirea şi combaterea furturilor de lemne - sunt de părere autorităţile din domeniul silvic din judeţul Sălaj.

Acestea cred că infracţiunile silvice vor scădea mai ales că nu mai există o criză acută de lemne de foc pentru populaţie.
Furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală indiferent de prejudiciu. Camioanele cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate, tăierile la ras vor fi interzise în rezervaţiile naturale. Avizul de transport va deveni obligatoriu şi pentru rumeguş, biomasă, coaja arborilor şi orice rest de lemn. Acestea sunt principalele amendamente aprobate la Codul Silvic, modificări care sunt considerate benefice mai ales în prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice. Autorităţile sălăjene cred că era nevoie de asemenea modificări pentru a descuraja în primul rând furturile de lemne, infracţiuni care ar trebui să scadă, cel puţin la nivel de judeţ, unde nu mai există o criză de lemne pentru foc, iar preţurile au scăzut în ultimele luni.

RADOR
Foto: Pixabay