Utile
Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării şi, cu siguranţă, se vor găsi soluţii pentru a aduce o parte dintre aceştia în România, a declarat joi secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu.
Peste 90% dintre părinţii din mediul rural spun că vederea copiilor a fost afectată în ultimii doi ani de pandemie, dintre care 42% sunt îngrijoraţi că problemele de vedere s-au agravat mult sau foarte mult, arată un studiu realizat de World Vision România.
Prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor din România, autorecenzarea în sistem online se prelungeşte cu două săptămâni, până pe 27 mai, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, într-o conferinţă de presă.