Ascultă Radio Antena Satelor Live

Trăieşti în prezent sau în viitor?

Statistic vorbind, generaţiile anterioare experimentau mai des starea de fericire decât generaţia actuală, asta deoarece părinţii sau bunicii noştri obişnuiau să-şi concentreze toată atenţia pe momentul prezent, rareori proiectându-şi viaţa în viitor. În opinia psihologului Andra Tănăsescu, oamenii sunt tot mai nefericiţi deoarece proiectează orice acţiune pe care o întreprind într-un scenariu al viitorului, iar cele mai afectate dimensiuni sunt relaţiile sau viaţa sentimentală. “Părinţii sau bunicii noştri se gândeau mai rar la viitor, deoarece nici prognoza acestuia nu era una radicală.

04 Mai 2017, 08:31

Ştiau că tot ceea ce fac acum, o să facă şi mâine, şi poimâine, şi tot aşa. Aceştia nu se căsătoreau dependent de un proiect de viitor, pe care şi-l construiau în cuplu, cum ar fi casa, maşina, economiile etc, ci în funcţie de alte criterii: dorinţa de a-şi întemeia o familie, dorinţa de a avea moştenitori etc.

Neavând grija accentuată pe care o avem noi pentru aceste probleme materiale, viaţa lor era mult mai relaxată şi axată pe nevoile imediate. Noi ne-am antrenat mintea să îşi pună fără încetare întrebări despre viitor, cum ar fi: Oare o să-mi cumpăr vreodată casa mea?

Oare mă va lua dacă nu am maşină?, Oare o să mă iubească tot aşa de mult dacă îmi pierd locul de muncă şi rămân fără bani?. Automat, ignorăm prezentul şi, paradoxal, nu vom ajunge niciodată să ne satisfacem viitorul, dacă nu avem grijă de prezent.

Până la urmă, viitorul trece prin prezent, iar dacă prezentul este distorsionat, automat şi efectele viitorului vor fi distorsionate. Viitorul este doar o plăsmuire a imaginaţiei noastre”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Reconfigurarea tiparului mental, în 3 paşi

Specialistul este de părere că dacă ne “capturăm” mintea un timp îndelungat în proiecţii ale viitorului, se vor instala stări dăunătoare pentru sănătatea noastră, precum anxietatea şi depresia. Tiparul nostru mental axat pe acţiuni din viitor poate fi redefinit dacă vom urma zilnic 3 paşi simpli.

Citeste continuarea pe rador.ro

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Utile 09 Aprilie 2024, 12:14

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară

Prohibiţia generală a pescuitului a fost instituită, începând de marţi, 9 aprilie a.c., în toate apele naturale din România,...

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Utile 09 Aprilie 2024, 11:59

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung

Un punct de lucru pentru eliberarea permiselor de conducere şi înmatricularea vehiculelor a fost deschis, marţi, în...

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Utile 05 Aprilie 2024, 17:03

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă

Uniunea Europeană a declarat recent că nu interzice cazanele, centrale, boilere și alte sisteme de încălzire pe bază de...

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Utile 03 Aprilie 2024, 16:51

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale

Mai mulţi deputaţi PNL propun, într-un proiect de lege depus la Parlament, ca rovinieta să poată fi achitată şi în termen de...

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Prevenția în sănătate și concediile medicale
Utile 02 Aprilie 2024, 15:26

Prevenția în sănătate și concediile medicale

Prin pachetele de prevenție, Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmărește să încurajeze persoanele de peste 40 ani să-și...

Prevenția în sănătate și concediile medicale
AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Utile 01 Aprilie 2024, 14:34

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de...

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Utile 27 Martie 2024, 15:45

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale

Accesul la servicii medicale în zonele rurale defavorizate pentru gravide și copii se va extinde prin servicii medicale...

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B
Utile 20 Martie 2024, 16:27

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis...

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B