-

10 idei de reinventare pentru afacerile româneşti în 2021

Începând cu martie 2020, lumea afacerilor din România a trecut printr-o restructurare majoră: multe business-uri s-au închis, altele şi-au schimbat obiectul de activitate.

Iar restul au intrat într-un proces de digitalizare accelerată pentru a face faţă noilor condiţii de piaţă.
Care sunt lecţiile învăţate în 2020 şi ce afaceri vor avea succes în 2021?
Iată câteva idei de reinventare a afacerii tale în următorul an, pentru o poziţionare mai puternică în piaţă:

Construirea de comunităţi

Crearea de comunităţi online este un fenomen specific brandurilor de succes, care au înţeles că, dincolo de vânzări şi cifre, cei mai importanţi sunt oamenii.
Suntem în era Human to Human, aşadar comunicarea se bazează mai mult pe transparenţă, loializare şi împărtăşirea unei misiuni sau valori comune.
O afacere poate ajuta comunitatea din jurul său, o poate sprijini şi îi poate aduce pe oameni mai aproape unii de alţii.

Umanizarea brandului

În momentul acesta dificil pentru majoritatea antreprenorilor, rămân în atenţia consumatorilor acele branduri care reuşesc să iasă din sfera comercială şi să treacă în sfera umană.
Cei care înţeleg că nu mai este vorba despre "ce vindem", ci "de ce vindem" acel produs sau serviciu, se vor diferenţia în piaţă- trecem de la reason to buy care este marketing, la reason to believe, care este brandingul companiei.
Mai mult, imperfecţiunile sunt profund umane, aşadar o strategie bună de comunicare este una care să transmită că noua perfecţiune este"? imperfectă!

Prezenţă online

De multe ori întreţinerea şi administrarea conturilor social media este considerată secundară vânzării, însă în pandemie am ajuns cu toţii la concluzia că doar cei cu focus pe prezenţa online au rămas în picioare.
Este nevoie de o strategie de conţinut constantă, bine dozată, aliniată cu obiectivele de business şi de comunicare, ce pune în valoare brandul tău şi care ajunge cel mai rapid la publicul tău ţintă, pentru a-l fideliza.

Identitate de brand bine delimitată

Culori, grafică, stil, atitudine, voce: toate sunt componente importante care, folosite în strategia de branding, transmit un mesaj puternic pentru poziţionarea afacerii tale.
Identitatea de brand este baza strategiei de comunicare şi este important să fie unitară pe toate canalele de comunicare, de la online în offline, de la contul de Instagram până la felul în care arată un e-mail transmis de compania ta unui partener.

Evaluare a brandului: cine am fost ieri şi cine suntem azi?

Ce greşeli ai făcut în 2020 şi ce lecţii ai învăţat? Cum s-a transformat comportamentul clienţilor tăi în pandemie? Ce a trebuit să schimbi, ce ai îmbunătăţit? Ce ai văzut că funcţionează pentru produsul tău?
Pentru a începe un nou capitol, util ar fi să tragi concluziile din ultimul capitol încheiat şi să creezi un plan de acţiune pe baza acestei analize.

Inovaţie, inovaţie, inovaţie

În pandemie, am înţeles că lecţia noastră este să inovăm ca sa nu ne pierdem afacerile: de la procese, producţie, echipă, cultură organizaţională, şi până la comunicare.
În fiecare zi apare un instrument nou, iar dacă nu reuşim să ţinem pasul cu tendinţele, riscăm să rămânem în urmă.
Cel mai sănătos şi corect lucru pe care poţi să-l faci este să vezi crizele ca pe nişte oportunităţi de inovare.

Viitorul este eco?

Bio, eco, plastic free, recycle, reuse, repurpose! Comportamente care au apărut în vieţile românilor de puţin timp erau deja obiceiuri în alte ţări.
În ziua de azi, consumatorii aleg produsele care respectă standardele de protecţie a mediului şi de sănătate.

CSR valoros

Deşi încă nu este o prioritate pentru toate companiile româneşti, CSR-ul poate fi un diferenţiator şi un pilon important în comunicarea de brand.
Indiferent că donezi 1%, trimiţi produse alimentare într-o localitate izolată sau donezi aparatură pentru un spital, gestul tău este unul care va crea un precedent şi pentru ceilalţi antreprenori.
Aici, recomandarea noastră este să alegi o cauză faţă de care te simţi aproape ca viziune, misiune, valori.

De la Linkedin la TikTok nu-i decât un pas

Încă mai foloseşti doar Facebook pentru promovare în social media? Poate cândva această platformă era suficientă, însă astăzi canalele de comunicare s-au diversificat.
Recomandăm să explorezi toate direcţiile relevante pentru business-ul tău, de la Facebook la Linkedin, TikTok sau Youtube şi să maximizezi puterea de comunicare a brandului tău în online.

User Experience

Pe fondul digitalizării accelerate generate de pandemie, business-urile s-au mutat în mediul online sau au investit în website-ul actual pentru o mai bună experienţă pentru client la cumpărăturile online.
Un studiu al companiei de consultanţă în management Horváth & Partners estimează că vânzările vor creşte cu circa 28% în 2020 faţă de 2019, pentru că oamenii cumpără acum mai mult din mediul online.
Aşadar, cât de mult investeşti în a oferi clienţilor tăi o experienţă uşoară şi plăcută de cumpărare online?

Sfaturile specialiştilor în comunicare

Bianca Tudor, fondator ELITE COMM, Branding & Strategy Specialist: "Dacă eşti antreprenor şi vrei să ai în continuare acest business, chiar şi în plină pandemie, focusul tău ar trebui să fie pe dezvoltare prin promovare online şi branding pt a consolida poziţia ta în piaţă. Chiar dacă actuala criză nu este comparabilă cu alte perioade de criză, istoria arată asta: cele mai prospere şi longevive companii şi branduri s-au consolidat în momente ca acestea pe care le trăim acum".
Mihaela Lemnaru, Social Media Specialist: "Pandemia a dus la o creştere a prezenţei online a consumatorilor, deci şi a vizibilităţii în online pentru branduri. Ca exemplu, 61% dintre români investesc în prezent bugete mai mari în cumpărăturile online decât în cele offline. Facebook şi Instagram reprezintă principalele canale de comunicare, în special prin conţinutul efemer de tipul stories şi focusul pe comunicarea umanizată, cu informaţii de valoare".
Rusanda Davideanu, Creative & Image Making Specialist: "Femeile de afaceri din România investesc în mod special în această perioadă în imaginea lor în online: cum arată, ce transmit, ce comunică, unde au apariţii şi ce voce se potriveşte cel mai bine cu business-ul lor. Mai ales în pandemie, când nu ne mai putem întâlni unii cu alţii ca să socializăm şi să stabilim noi relaţii profesionale, este esenţial să prioritizăm imaginea noastră din social media şi mass-media. S-a încheiat era identităţilor comerciale, suntem deja de ceva timp într-o eră nouă, în care omul din spatele produsului spune cea mai frumoasă poveste publicului său!"

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite