Ascultă Radio Antena Satelor Live

A crescut rata de mortalitate. Numărul nou născuților a scăzut

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ şi în luna martie a acestui an, la minus 12.943 de persoane, comparativ cu minus 16.293 de persoane în martie 2021, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

A crescut rata de mortalitate. Numărul nou născuților a scăzut

10 Mai 2022, 07:16

Potrivit sursei citate, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna martie 2022 a fost mai mic cu 335 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.

Datele INS relevă că numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2022 a fost cu 3.685 mai mic faţă de luna martie 2021.

După primele trei cauze principale de deces, în luna martie 2022 faţă de luna martie 2021, s-au înregistrat cu 871 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator, 270 decese mai puţine având cauză principală tumorile şi cu 2.494 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mic în luna martie 2022 decât cel înregistrat în luna martie 2021.

În luna martie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12.738 persoane (6.785 bărbaţi şi 5.953 femei), iar în mediul rural decesul a 13.476 persoane (7.019 bărbaţi şi 6.457 femei).

Faţă de aceeaşi lună din 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 2.611 (1.351 bărbaţi şi 1.260 femei) în mediul urban şi cu 1.074 (665 bărbaţi şi 409 femei) în mediul rural.

În plus, numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2022, cu 325 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna martie 2022 s-au pronunţat cu 423 divorţuri mai puţine decât în luna martie 2021.

'Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar în lunile septembrie-noiembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent au fost semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020, iar luna ianuarie 2022 a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna decembrie 2021. Luna februarie 2022 a înregistrat o creştere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna ianuarie 2022, iar luna martie a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna februarie 2022.', notează INS.

În 2020, numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, excepţie făcând numai august şi decembrie.

În lunile ianuarie şi februarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de născuţi-vii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar în luna martie s-a consemnat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul 2021.

În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

În perioada ianuarie-februarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar martie a înregistrat o scădere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2021.

Raportat la intervalul martie 2022 faţă de februarie 2022, în luna martie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.271 de copii, cu 1.454 mai mulţi decât în februarie 2022.

Numărul deceselor înregistrate în luna martie 2022 a fost de 26.214 (13.804 bărbaţi şi 12.410 femei), cu 3.291 decese (1.799 bărbaţi şi 1.492 femei) mai puţine decât în luna februarie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an, înregistrate în luna martie 2022, a fost de 87, în creştere cu 9 faţă de luna februarie 2022.

În anul 2020, numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.

În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, după o perioadă de descreştere de 5 luni a numărului total de decese (aprilie-august).

În ultimele două luni din 2021 şi în prima lună din 2022 s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta, în luna februarie 2022 se observă o creştere a numărului de decese, iar în luna martie se revine la un trend descrescător a numărului de decese.

În luna martie a anului în curs, 70% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 11.647 decese, reprezentând 44,4%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 6.513 decese, reprezentând 24,8% la persoanele de 70-79 ani şi 4.688 decese reprezentând 17,9% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (115 decese), 20-29 ani (96 decese) şi 5-19 ani (50 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna martie 2022 au avut drept cauze bolile aparatului circulator (14.776 persoane, reprezentând 56,4%), tumori (3.755 persoane, reprezentând 14,3%) şi boli ale aparatului respirator (3.654 persoane, reprezentând 13,9%).

Foto: pixabay

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Utile 09 Aprilie 2024, 11:59

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung

Un punct de lucru pentru eliberarea permiselor de conducere şi înmatricularea vehiculelor a fost deschis, marţi, în...

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Utile 05 Aprilie 2024, 17:03

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă

Uniunea Europeană a declarat recent că nu interzice cazanele, centrale, boilere și alte sisteme de încălzire pe bază de...

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Utile 03 Aprilie 2024, 16:51

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale

Mai mulţi deputaţi PNL propun, într-un proiect de lege depus la Parlament, ca rovinieta să poată fi achitată şi în termen de...

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Prevenția în sănătate și concediile medicale
Utile 02 Aprilie 2024, 15:26

Prevenția în sănătate și concediile medicale

Prin pachetele de prevenție, Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmărește să încurajeze persoanele de peste 40 ani să-și...

Prevenția în sănătate și concediile medicale
AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Utile 01 Aprilie 2024, 14:34

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de...

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Utile 27 Martie 2024, 15:45

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale

Accesul la servicii medicale în zonele rurale defavorizate pentru gravide și copii se va extinde prin servicii medicale...

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B
Utile 20 Martie 2024, 16:27

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis...

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B
5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală
Utile 18 Martie 2024, 11:00

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală

Într-o lume în care consumerismul și accesibilitatea produselor alimentare procesate sunt în creștere, importanța...

5 idei revoluționare care leagă nutriția de strălucirea mentală