-
Simona Lazar

Este perioada de înscrieri în programul care asigură testare gratuită pentru depistarea cancerului de sân, în vederea diagnosticării şi tratării din timp a acestei boli.

Poliţiştii de frontieră ucraineni aflaţi în apropiere de oraşul Bahmut (regiunea Doneţk) au lichidat mai multe grupuri de asalt aparţinând companiei militare private ruse Wagner, care au încercat să ocupe puncte cheie ale Forţelor de Apărare ale Ucrainei.

Numărul autoturismelor electrice şi hibrid înmatriculate în România anul trecut a crescut, ajungând la o cotă de piaţă de aproape 22% din total, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii Române, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată "Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naştere", iar Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, vernizează marţi o expoziţie cu aceeaşi temă.

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2023 12:26

Date INS privind creşterea preţurilor

Preţurile alimentelor au scăzut uşor luna trecută, dar sunt în continuare mult mai mari faţă de acum un an, unele chiar şi cu 60%.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine reducerea impozitării muncii şi mărirea impozitării capitalului pentru a reveni la o echitate socială.

Novi Sad a predat Timişoarei ştafeta Capitalei Europene a Culturii şi în cadrul celor peste 40 de evenimente culturale şi muzicale prin care a marcat, astăzi, trecerea în noul an pe stil vechi.

NATO va reloca România câteva dintre avioanele sale de supraveghere staţionate în prezent în Germania, pentru a fi mai aproape de războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

În România nu este criză de medicamente inflamatoare şi antitermice, pentru că avem fabrici proprii care produc substanţa de bază din astfel de produse.

În România nu este criză de medicamente inflamatoare şi antitermice, pentru că avem fabrici proprii care produc substanţa de bază din astfel de produse, a precizat astăzi ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila. El a avut o întâlnire cu reprezentanţii industriei farmaceutice şi ai Colegiului Farmaciştilor din România.
Alexandru Rafila: „În România nu există criză nici de ibuprofen, nici de paracetamol, chiar spre deosebire de alte ţări din Europa, care au în momentul de faţă discontinuităţi în furnizarea de paracetamol, în România nu avem această problemă datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru adulţi, cât şi variantele de uz pediatric. Astăzi n-am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ, pentru că costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţului la utilităţi şi la materiile prime.”
Sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare. Adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată la alte categorii de bunuri şi servicii - de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România.
Ministrul a mai explicat că în unele ţării este criză de medicamente pentru viloze şi gripă din cauza creşterii exponenţiale a numărului de îmbolnăviri şi de întârzierile importante în livrarea materiilor prime din China.

RADOR
Foto: Pixabay

Marți, 10 Ianuarie 2023 15:15

Zilele Eminescu la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" organizează, în parteneriat cu alte instituţii din judeţ, în perioada 14-16 ianuarie, Zilele Eminescu.

Pagina 6 din 424
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept