-

În România au fost emise până în acest moment peste 1.000.000 de certificate digitale, anunţă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.

Publicat în Utile

Parlamentul European a aprobat miercuri, 9 iunie a.c., certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene şi pentru a contribui la redresarea economică.

Publicat în Turism

Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei şi care încă face obiectul negocierilor politice în cadrul UE, a intrat luni într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operaţional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunţat luni Comisia Europeană, relatează France Presse.

Publicat în Utile