Accident în Masivul Parâng; un turist a decedat
Salvamontiştii din Petroşani încearcă la această oră să recupereze trupul unui turist care a murit în Masivul Parâng.

02 August 2020, 09:51
Cadavrul a fost găsit de doi turişti care au alertat echipele Salvamont. Apelul a fost primit în jurul orei 19:00, când o primă echipă a plecat spre locul indicat. Cea de-a doua echipă Salvamont a pornit împreună cu medicul legist, conform procedurilor în astfel de cazuri. Se presupune că turistul decedat era singur pe traseu, care este unul dificil şi abrupt.
RADOR
Foto: Pixabay