Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aproape 50 de hectare de stuf au ars într-un incendiu

Aproape 50 de hectare cu stuf, suprafaţă aflată între satele Somova şi Mineri, au ars vineri, într-un incendiu cel mai probabil provocat.

Aproape 50 de hectare de stuf au ars într-un incendiu

13 Martie 2020, 13:15

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a anunțat că flăcările s-au manifestat într-o zonă înconjurată de apă, inaccesibilă salvatorilor.

'Incendiul este monitorizat. Cauza probabilă producerii acestuia este foc deschis în spaţii deschise', a adăugat Daciu.

El a precizat că în ultima perioadă pompierii se confruntă cu mai multe incendii atât în Deltă, cât şi în zona de terasă a judeţului.

'Din cauza vitezei vântului, incendiul acoperă suprafeţe foarte mari într-un timp foarte scurt, accesul autospecialelor de cele mai multe ori este imposibil, aşa că pompierii recurg la materiale de primă intervenţie. În plus, de multe ori, intervenţia poate presupune un pericol chiar şi pentru pompieri', a menţionat reprezentantul ISU Delta.

Potrivit Inspectoratului, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

AGERPRES

Foto: Pixabay

Bărbat rănit grav, după ce a fost prins sub o maşină pe care o repara
Accident 14 Februarie 2024, 11:43

Bărbat rănit grav, după ce a fost prins sub o maşină pe care o repara

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost grav rănit, după ce a fost prins, miercuri, sub o maşină pe care încerca să o repare,...

Bărbat rănit grav, după ce a fost prins sub o maşină pe care o repara
Accident feroviar în Olt: Mecanicul unui tren de călători, rănit
Accident 13 Februarie 2024, 16:27

Accident feroviar în Olt: Mecanicul unui tren de călători, rănit

Un accident între un tren InterRegio, în care se aflau 50 de persoane, şi un camion încărcat cu deşeuri menajere a avut loc...

Accident feroviar în Olt: Mecanicul unui tren de călători, rănit
Şapte incendii de vegetaţie uscată şi stuf, în ultimele ore în județul Giurgiu
Accident 08 Februarie 2024, 09:35

Şapte incendii de vegetaţie uscată şi stuf, în ultimele ore în județul Giurgiu

Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenţia imediată la solicitările cetăţenilor şi...

Şapte incendii de vegetaţie uscată şi stuf, în ultimele ore în județul Giurgiu
Vrancea: Un bărbat din Suraia a decedat într-un accident rutier, pe DN2-E85
Accident 08 Februarie 2024, 09:14

Vrancea: Un bărbat din Suraia a decedat într-un accident rutier, pe DN2-E85

Un bărbat de 64 de ani, din Suraia, a decedat joi dimineaţă, pe DN2-E85, la ieşirea din Focşani către Garoafa, în urma unui...

Vrancea: Un bărbat din Suraia a decedat într-un accident rutier, pe DN2-E85
Pieton accidentat mortal pe DN 6, în localitatea Beharca; şoferul a fugit de la locul accidentului
Accident 07 Februarie 2024, 07:59

Pieton accidentat mortal pe DN 6, în localitatea Beharca; şoferul a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 61 de ani din Beharca, judeţul Dolj, care se deplasa în localitate, pe drumul naţional DN 6, a fost accidentat...

Pieton accidentat mortal pe DN 6, în localitatea Beharca; şoferul a fugit de la locul accidentului
Bărbat găsit decedat sub maşina pe care o repara pe banda de urgenţă a autostrăzii Bucureşti-Piteşti
Accident 30 Ianuarie 2024, 12:08

Bărbat găsit decedat sub maşina pe care o repara pe banda de urgenţă a autostrăzii Bucureşti-Piteşti

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost găsit decedat sub maşina personală, marţi dimineaţă, în timp ce o repara pe A1...

Bărbat găsit decedat sub maşina pe care o repara pe banda de urgenţă a autostrăzii Bucureşti-Piteşti
IGPR: Peste 1.540 de persoane au murit şi circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere, în anul 2023
Accident 28 Ianuarie 2024, 11:53

IGPR: Peste 1.540 de persoane au murit şi circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere, în anul 2023

Peste 1.540 de persoane au murit şi alte circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere produse pe drumurile din ţară, în...

IGPR: Peste 1.540 de persoane au murit şi circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere, în anul 2023
Un bărbat a fost grav rănit, după ce a căzut într-un siloz de cereale
Accident 25 Ianuarie 2024, 13:33

Un bărbat a fost grav rănit, după ce a căzut într-un siloz de cereale

Un bărbat de 58 de ani din localitatea Şeitin a fost rănit grav, joi, după ce a căzut într-un siloz de cereale, fiind...

Un bărbat a fost grav rănit, după ce a căzut într-un siloz de cereale