-

Experţii vorbesc deja despre un al treilea val al pandemiei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spitalele sunt aproape pline. Cu greu se mai găseşte un loc liber la Terapie Intensivă şi, pe zi ice trece, tot mai multe localităţi intră în carantină. Valul doi al pandemiei a venit cu mai multe îmbolnăviri, iar experţii vorbesc deja despre un al treilea val.

Ce putem face acum pentru a fi cât mai protejaţi, este să ne vaccinăm, a explicat secretarul general al Societăţii Române de Pneumologie, doctorul Cristian Oancea, în cadrul unui eveniment online dedicat lunii sănătăţii plămânilor. „Nişte experţi, în ultimul timp, au atras atenţia la nivel atât internaţional cât şi naţional, că o să urmeze valul trei, începând din februarie-martie şi este posibil ca acest val trei să ne prindă cu spitalele pline. Vaccinările trebuie obligatoriu făcute - antigripal şi antipneumococic. Eu personal, m-am vaccinat cu ambele anul acesta. Vaccinarea antigripală, sunt studii care arată că reduce cu 40% riscul de infectare cu coronavirus, ceea ce este foarte important şi reduce mortalitatea inclusiv la personalul medico-sanitar. Sunt convins că, odată cu apariţia vaccinurilor există un curent de conspiraţionişti care iar spun că sunt metale grele. Ne trebuie o lege a vaccinării”, a declarat medicul Cristian Oancea.

Medicul Cristian Oancea mai spune că important este să şi respectăm tot timpul măsurile de prevenire a infectărilor cu virusul SARS-CoV2. „Măsurile de prevenire şi control. În primul rând sunt aceleaşi măsuri pe care noi de nouă luni de zile le spunem: purtatul măştii, să ne protejăm, să ne spălăm, în primul rând cu apă şi săpun. Dezinfectantele sunt bune, dar într-o cantitate mai redusă, pentru că distrug tegumentul. Păstrarea distanţei adecvate. Să nu atingem nasul, ochii, gura, cu mâinile nespălate. Practic, aceste măsuri, sunt măsuri de civilizaţie”, a declarat medicul Cristian Oancea.

Secretarul general al Societăţii Române de Pneumologie recomandă purtarea măştilor medicale, dar nu a celor din pânză. Motivul? „Trebuie să fie o mască, în principal, de uz medical, nu fashion, de stofă. Acele măşti de stofă, dacă este în contact cu un pacient infectat, acele microparticule pot să adere pe material şi rămâne acolo şi se pot inhala de către posesorul măştii, pentru că nu toţi îşi dezinfectează masca zilnic, acea mască de pânză, nu toţi o sterilizează zilnic şi atunci, cele mai bune măşti sunt măştile medicale”, a declarat medicul Cristian Oancea. Medicul pneumolog, Cristian Oancea, consideră că această pandemie este un teren al inceritudinilor şi al controverselor, pentru că, pe plan mondial, ceea ce este astăzi tratament, mâine nu mai este valabil.

RADOR
Foto: Pixabay

Citit 428 ori