-

Antena Satelor - „Glasul ţării … de la ţară” de 30 de ani!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ziua sfânta a Nașterii Domnului, pe 25 decembrie, Radio România Antena Satelor, un post ce ocupă un loc aparte în piaţa de radio din România, împlineşte 30 de ani de la difuzarea primei emisiuni.

Antena Satelor a apărut în lumea satului într-o zi a nativității, de Crăciunul anului 1991, dar firescul a tot ceea ce a urmat arată că ar fi fost acolo dintotdeauna, de pe vremea când la sat se năștea veșnicia.

La 30 de ani , Radio România Antena Satelor . Este un radio profund românesc, locul în care se întâlnesc toţi aceia care au păstrat legătura de suflet cu rădăcinile neamului lor.

Este o șansă în plus oferită unor oameni care văd în Antena Satelor un sprijin, o prezență apropiată, un membru al familiei care vrea să îți fie bine fără să ceară nimic în schimb.

Radio România Antena Satelor a devenit în cei 30 de ani de existenţă parte a satului, un radio „spus” cu sinceritate, de la om la om, având menirea creării unei atmosfere româneşti autentice şi obiectivul păstrării ei nealterate pentru generaţiile care vin.

Cu acest prilej deosebit, duminică, 19 decembrie (ora 17:00), Sala Radio va fi scena unui eveniment extraordinar, concertul aniversar "Antena Satelor - 30 de ani de emisiuni pentru români"!

Evenimentul va reuni artiști consacrați ai muzicii populare românești, precum Constantin Enceanu, Ștefania Rareș, Elena Jurjescu Todi, Alexandru Pugna, Gelu Voicu, Simona Dinescu, Polina Gheorghe, Mariana Stănescu, Lorena Oltean.

Iubitorii muzicii folclorice sunt invitați să-și cumpere bilete la evenimentul aniversar pe platforma iabilet.ro sau direct AICI.

Din motive de pandemie, vânzarea biletelor NU se poate realiza de Casa de bilete a Sălii Radio!

IMG 20211214 WA0000

Citit 1101 ori