Unitatea 2 a Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă s-a deconectat automat
Unitatea 2 a Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional.

29 August 2020, 05:48
S-a întâmplat din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.
Deconectarea s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii au funcţionat conform proiectului. Specialiştii centralei lucrează acum la remedierea defecţiunii. Deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, personalul unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător, subliniază Societatea Naţională Nuclearelectrica.
RADOR
Foto: https://www.nuclearelectrica.ro/