Ascultă Radio Antena Satelor Live

Asociaţiile civice cer deblocarea proiectului pentru Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi

Asociaţiile civice "Moldova Vrea Autostradă" şi "Împreună pentru A8" cer deblocarea proiectului pentru Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi.

Asociaţiile civice cer deblocarea proiectului pentru Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi

21 Decembrie 2019, 13:30

Ele solicită Guvernului să renunţe la soluţia de finanţare prin parteneriat public-privat pentru tronsonul de 60 de km dintre Târgu Neamţ şi Iaşi.

De asemenea, cer să lanseze cât mai curând licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare construirii şoselei cu o lungime de 300 de km.

Cătălin Urtoi, preşedintele Asociaţiei Împreună pentru A8: Ideea este în primul rând ca noi să prindem aceste licitaţii. Este foarte important să le bugetăm, să le prindem, să nu pierdem anul 2020. Din păcate, s-au pierdut patru ani.

Aceste tronsoane ar fi fost nişte proiecte mature pentru noi, adică ar fi fost în stadiul de proiectare aproape de final şi am fi putut merge la faza următoare, adică pentru execuţie.

Moldova nu va avea nici anul acesta niciun kilometru de autostradă, deşi pe parcursul anului autorităţile au promis deschiderea unui tronson din centura municipiului Bacău, drum cu profil de autostradă.

Sursa: Radio Romania Actualitati

Foto: pixabay.com

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale
Social 05 Iunie 2023, 22:22

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale, arată un studiu...

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii
Social 05 Iunie 2023, 06:13

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii şi că vor fi organizate...

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii
O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde
Social 03 Iunie 2023, 21:57

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde, anunţat ministrul...

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde
Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie
Social 02 Iunie 2023, 17:11

Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie

Cardurile pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din nou cu câte 250 lei la data de 15 iunie, potrivit ministrului...

Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie
Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile
Social 01 Iunie 2023, 12:12

Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile

Situaţia copilului în România rămâne una marcată de disparităţi severe, inechitatea fiind prezentă în viaţa copiilor români...

Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile
Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni
Social 31 Mai 2023, 16:56

Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni

Toate oficiile din mediile urban şi rural ale Poştei Române vor fi închise joi şi luni, iar în zilele de vineri şi sâmbătă...

Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni
Noi amendamente la legea pensiilor
Social 29 Mai 2023, 09:44

Noi amendamente la legea pensiilor

Noi amendamente la legea pensiilor ar urma să fie depuse în această săptămână în Camera Deputaţilor.

Noi amendamente la legea pensiilor
Peste 700 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore
Social 27 Mai 2023, 14:25

Peste 700 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore

Un număr de 774 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 24 de ore, iar 40 dintre acestea pentru consum de...

Peste 700 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore