Bilanţ al numărului de persoane infectate cu COVD-19 în lume
Numărul total al persoanelor infectate cu COVID-19 în lume până în dimineaţa zilei de 21 august a depăşit 22,6 milioane de persoane.

21 August 2020, 00:23
Pandemia a cuprins 188 de ţări, o demonstrează datele proiectului Universităţii Johns Hopkins, publicat pe site-ul instituţiei.
În perioada de când a izbucnit pandemia, în lume au fost infectate 22.609.467 de persoane. Creşterea numărului de persoane infectate pe zi a fost de peste 280 de mii. Pe parcursul întregii perioade de pandemie au decedat 792.708 de bolnavi, 14,47 de milioane s-au însănătoşit.
Ţara cea mai afectată de COVID-19 este SUA (numărul celor infectaţi a depăşit 5,5 milioane). Pe poziţia a doua se află Brazilia (3,5 milioane de persoane), urmată de India (2,83 milioane de persoane). Rusia (cu 939,8 mii) se situează pe poziţia a patra, depăşind Republica Africa de Sud (599,9 de mii). Între primele zece ţări ale lumii în ceea ce priveşte numărul cazurilor de COVID-19 se mai află Peru, Mexic, Columbia, Chile şi Spania. Cele mai multe victime din cauza COVID-19 a înregistrat SUA, cu 174.248 de persoane. În Brazilia, numărul decedaţilor a depăşit 112 mii, iar în Mexic 59 de mii.
În Rusia, în ultimele 24 de ore, au fost depistate 4.785 de noi cazuri de COVID-19. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 942.106, dintre care mai mult de jumătate - 755.513 pacienţi - s-au însănătoşit. De la începutul pandemiei în Rusia au decedat 16.099 de persoane. În timpul epidemiei în Rusia s-au făcut peste 33,5 milioane de teste pentru COVID-19.
RADOR
Foto: Pixabay