Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă: Toţi cei care vin din Italia vor intra automat în carantină
Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis că toţi cei care vin din Italia vor intra automat în carantină, pe raza judeţelor prin care au intrat în ţară.

10 Martie 2020, 11:45
Şapte persoane care s-au întors cu autoturismele din Italia au fost plasate direct în carantină după ce au intrat astăzi în România, pe la un punct de trecere a frontierei din judeţul Satu Mare. Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis că toţi cei care vin din Italia vor intra automat în carantină, pe raza judeţelor prin care au intrat în ţară.
Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud: „Dacă se prezintă la Satu Mare, la Urziceni, Petea, Halmeu persoane care declară că vin din aceste zone, automat intră în carantină două săptămâni. Sunt cam 200 de locuri asigurate. Dar eu sper să nu ajungem acolo, fiindcă dacă se ajunge la 200 de locuri, înseamnă că este, totuşi, un număr mare de persoane şi, atunci, automat, cineva se va gândi şi vor ajunge la sentimente mai bune, adică la situaţia pe care am propus-o şi eu, şi colegul de la Bihor: am solicitat ca aceste persoane să fie escortate până la judeţul de domiciliu.”
Numărul persoanelor aflate în carantină, în ţara noastră, a crescut semnificativ faţă de ieri, ajungând la 52, anunţă Grupul de Comnicare Strategică. În schimb, numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus a rămas acelaşi - 17. Peste 11 mii de oameni sunt izolaţi la domiciliu, iar 5 dintre cei care s-au îmbolnăvit s-au vindecat şi au fost externaţi.
RADOR
Foto: Pixabay