Doi pacienţi internaţi la Timişoara cu coronavirus au fost declaraţi vindecaţi
Doi pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, au fost declaraţi vindecaţi.

06 Martie 2020, 14:57
La nivel naţional, pe lângă cei doi, a fost declarat vindecat şi primul caz din ţară, respectiv bărbatul din Gorj care a fost externat,
"Femeia în vârstă de 38 de ani şi bărbatul în vârstă de 48 de ani, internaţi într-un spital din Timişoara, au fost declaraţi vindecaţi după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ. Cele două persoane declarate vindecate la Timişoara vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor", anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
La Timişoara mai rămâne internat tânărul de 16 ani, starea lui de sănătate fiind stabilă.
Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID - 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita detalii numărul de telefon +4021.320.20.20.
RADOR
Foto: Pixabay