Ascultă Radio Antena Satelor Live

Jandarm depistat pozitiv. Unde s-a întâmplat și ce măsuri au fost luate?

Efectivele de jandarmi din toată țara sunt angrenate în misiuni ce impun prezenţa în mijlocul cetăţenilor în contextul misiunilor de prevenire şi răspândire a virusului Covid-19.

Jandarm depistat pozitiv. Unde s-a întâmplat și ce măsuri au fost luate?

29 Iulie 2020, 07:48

Deși se iau măsuri speciale, există riscul ca jandarmii să se infecteze cu noul coronavirus, așa cum s-a întâmplat și la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin. Deşi de la începutul acestei pandemii s-au luat toate măsurile de protecţie privind personalul inspectoratului, inevitabilul s-a produs, iar un jandarm a fost infectat.
În urmă cu câteva zile, subofiţerul, cunoscând şi respectând procedurile de protecţie, a semnalat cu celeritate prezenţa unei stări febrile, asemănătoare simptomatologiei covid. El a solicitat consult clinic de specialitate în urma căruia recomandarea medicală pentru internare a fost respectată, evitându-se astfel contaminarea ulterioară, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, plutonier adjutant Marius Săndulescu.
"În prezent, colegul este internat în Spitalul Municipal Caransebeş şi prezintă o stare ameliorată. Subliniem faptul că personalul militar din sistemul de ordine şi siguranţă publică este puternic supus riscului de infectare, deoarece permanent se află în contact cu societatea civilă care şi ea în aceste zile este mai mult ca oricând supusă riscului pandemic".

RADOR
Foto: Pixabay

Casa de Pensii: Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii instituţiilor teritoriale sunt în grevă
Social 28 Noiembrie 2023, 15:58

Casa de Pensii: Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii instituţiilor teritoriale sunt în grevă

Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii casele teritoriale de pensii sunt în grevă generală, iar plata...

Casa de Pensii: Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii instituţiilor teritoriale sunt în grevă
8 milioane de români cu afecţiuni, ignoraţi de stat: FACIAS solicită urgentarea elaborării normelor de aplicare a legii care îi protejează
Social 27 Noiembrie 2023, 14:37

8 milioane de români cu afecţiuni, ignoraţi de stat: FACIAS solicită urgentarea elaborării normelor de aplicare a legii care îi protejează

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenţia asupra lipsei normelor...

8 milioane de români cu afecţiuni, ignoraţi de stat: FACIAS solicită urgentarea elaborării normelor de aplicare a legii care îi protejează
IGPR: Faptele de violenţă domestică au crescut faţă de anul precedent
Social 25 Noiembrie 2023, 13:59

IGPR: Faptele de violenţă domestică au crescut faţă de anul precedent

Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu aproape 5% în primele zece luni ale acestui an faţă de...

IGPR: Faptele de violenţă domestică au crescut faţă de anul precedent
Guvernul acordă ajutoare financiare cetăţenilor români evacuaţi din Fâşia Gaza
Social 23 Noiembrie 2023, 16:57

Guvernul acordă ajutoare financiare cetăţenilor români evacuaţi din Fâşia Gaza

Guvernul a direcţionat noi sume din Fondul de Rezervă către educaţie, sănătate şi pentru a asigura plata pensiilor. În...

Guvernul acordă ajutoare financiare cetăţenilor români evacuaţi din Fâşia Gaza
„Nu-ți accidenta viața în consumul de droguri”
Social 23 Noiembrie 2023, 13:30

„Nu-ți accidenta viața în consumul de droguri”

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația Telefonul Copilului lansează proiectul „Nu-ți accidenta viața în...

„Nu-ți accidenta viața în consumul de droguri”
Insecuritatea alimentară și riscul de demență în rândul adulților cu vârsta ≥ 65 de ani din țările cu venituri mici și medii
Social 22 Noiembrie 2023, 13:59

Insecuritatea alimentară și riscul de demență în rândul adulților cu vârsta ≥ 65 de ani din țările cu venituri mici și medii

Până în prezent, niciun studiu nu a investigat asocierea dintre insecuritatea alimentară și plângerile cognitive subiective...

Insecuritatea alimentară și riscul de demență în rândul adulților cu vârsta ≥ 65 de ani din țările cu venituri mici și medii
A fost stabilit un calendar de discuţii între ministrul sănătăţii şi reprezentanţii sindicatelor din cadrul direcţiilor de sănătate publică
Social 22 Noiembrie 2023, 13:27

A fost stabilit un calendar de discuţii între ministrul sănătăţii şi reprezentanţii sindicatelor din cadrul direcţiilor de sănătate publică

Reprezentanţii sindicatelor care au membri în cadrul direcţiilor de sănătate publică şi ministrul sănătăţii, Alexandru...

A fost stabilit un calendar de discuţii între ministrul sănătăţii şi reprezentanţii sindicatelor din cadrul direcţiilor de sănătate publică
În România intră volume impresionante de haine second hand. Din 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a textilelor
Social 21 Noiembrie 2023, 16:09

În România intră volume impresionante de haine second hand. Din 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a textilelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că din anul 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a fracţiei de...