Ascultă Radio Antena Satelor Live

Legea privind eliminarea pensiilor speciale, supusă la vot

Legea privind eliminarea pensiilor speciale va fi supusă la vot, marți, 28 ianuarie, în Camera Deputaţilor, la Bucureşti.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale, supusă la vot

28 Ianuarie 2020, 05:22

Dacă proiectul PNL nu va fi adoptat, guvernul e decis să îşi asume răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale, a anunţat Robert Sighiartău. Deputatul PNL a adăugat că ar trebui eliminate pensiile speciale aferente tuturor categoriilor mai puţin pe cele ale militarilor, deoarece îşi riscă viaţa pentru ţară. De partea cealaltă, social-democraţii spun că vor vota în favoarea documentului, dar vor cere excluderea din text a amendamentului care elimină renta viageră a sportivilor, artiştilor şi oamenilor de ştiinţă, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Şi tot mâine, Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi va fi trecută printre ordonanţă de guvern de la parteneriatul public privat la Ministerul Transporturilor.

Parlamentarii Partidului Naţional Liberal au avut astăzi discuţii cu unii membri ai guvernului pentru armonizarea punctelor de vedere între legislativ şi executiv înainte de începerea sesiunii ordinare. S-au prezentat pe rând miniştrii economiei, dezvoltării, transporturilor, finanţelor şi educaţiei. Discuţiile au avut loc separat, fiecare ministru prezentând proiectele avute în vedere. Între acestea, modificarea legii energiei şi gazelor, atragerea de fonduri europene pentru implementarea unui program pilot de extindere a reţelei de gaze, dar şi pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, informatizarea ANAF sau extinderea programului pilot masă caldă la 150 de unităţi de învăţământ. În atenţia parlamentarilor liberali a fost şi proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor acordate militarilor şi poliţiştilor, proiect ce va fi dezbătut mâine în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional în cazul acestui document. Liderul de grup al PNL, deputatul Florin Roman, spune că probabil unele partide vor solicita retrimiterea la comisiile de specialitate, pe motiv că la dezbaterea din Comisia de muncă la proiectul iniţial al PNL au fost aduse amendamente prin care sunt eliminate rentele viagere pentru sportivi şi indemnizaţiile pentru artişti şi oameni de ştiinţă.
Noi vom solicita în plen, pe procedură, ca aceste amendamente să fie supuse dezbaterii în plen şi sigur că, dacă ele sunt respinse, nu mai fac parte din corpul legii. Din punctul nostru de vedere, nu este necesară retrimiterea la comisie; pur şi simplu, PSD trebuie să vină să-şi asume introducerea acelor amendamente, care la momentul respectiv au scandalizat inclusiv conducerea PSD, să le respingem la vot şi să votăm proiectul aşa cum este.
ocial-democraţii spun că vor vota în favoarea eliminării pensiilor speciale, dar vor cere excluderea din text a amendamentului care elimină renta viageră a sportivilor, artiştilor şi oamenilor de ştiinţă, a anunţat Alfred Simonis: „Am introdus pe ordinea de zi în urmă cu două săptămâni proiectul acesta, care face referire la abrogarea la pensiile speciale, iar mâine vom vota în consecinţă pentru eliminarea acestor pensii. Lideri marcanţi ai PNL au anunţat că în cel mult 30 de zile vor elimina aceste pensii speciale. Au mâine ocazia să vină să elimine pensiile speciale. Şi orice tertip de amânare a acestui vot nu face decât să demonstreze încă o dată că, de fapt, nu doresc eliminarea acestor pensii speciale”.

Pe de altă parte, pentru parlamentari a fost ultima zi de depunere a amendamentelor la proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care guvernul Orban îşi va asuma răspunderea pe 29 ianuarie. USR a anunţat că a depus mai multe amendamente care vizează, printre altele, eliminarea cerinţei de a avea viză de flotant mai veche de 90 de zile pentru a vota în localitatea de reşedinţă şi revenirea la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin. Iar social-democraţii anunţă că la sfârşitul acestei săptămâni vor depune moţiunea de cenzură împotriva guvernului Orban, ca urmare a angajării răspunderii. PSD susţine că legile electorale nu pot fi modificate ca mai puţin de un an înaintea alegerilor, aşa cum prevăd o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

RADOR
Foto: Pixabay

Greva din Educaţie continuă de marţi
Social 06 Iunie 2023, 05:49

Greva din Educaţie continuă de marţi

Greva din învăţământ intră, marți, în cea de a treia săptămână, în condiţiile în care urmează Evaluarea Naţională şi...

Greva din Educaţie continuă de marţi
Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale
Social 05 Iunie 2023, 22:22

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale, arată un studiu...

Creşterea salariilor din sănătate a dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor medicale
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii
Social 05 Iunie 2023, 06:13

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii şi că vor fi organizate...

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer ameninţă că va acţiona în instanţă Ministerul Sănătăţii
O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde
Social 03 Iunie 2023, 21:57

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde, anunţat ministrul...

O nouă tranşă de 250 lei va fi încărcată din data de 15 iunie pe cardurile pentru alimente şi mese calde
Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie
Social 02 Iunie 2023, 17:11

Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie

Cardurile pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din nou cu câte 250 lei la data de 15 iunie, potrivit ministrului...

Cardurile sociale pentru alimente şi mese calde vor fi alimentate din 15 iunie
Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile
Social 01 Iunie 2023, 12:12

Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile

Situaţia copilului în România rămâne una marcată de disparităţi severe, inechitatea fiind prezentă în viaţa copiilor români...

Salvaţi Copiii: România - în topul european al mortalităţii infantile
Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni
Social 31 Mai 2023, 16:56

Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni

Toate oficiile din mediile urban şi rural ale Poştei Române vor fi închise joi şi luni, iar în zilele de vineri şi sâmbătă...

Oficiile Poştei Române vor fi închise joi şi luni
Noi amendamente la legea pensiilor
Social 29 Mai 2023, 09:44

Noi amendamente la legea pensiilor

Noi amendamente la legea pensiilor ar urma să fie depuse în această săptămână în Camera Deputaţilor.

Noi amendamente la legea pensiilor