Managerul și directorul medical ai Spitalului de Urgență Brașov - pozitivi la COVID-19
Doi dintre membrii managementului Spitalului Clinic de Urgență Brașov au fost testați pozitiv la COVID 19. Ancheta epidemiologică internă și cea a DSP-ului sunt în desfășurare.

21 Iunie 2020, 09:00
Coronavirusul a ajuns şi în instituţiile braşovene, respectiv: Primărie, Electrica si Spitalul Judeţean. O directoare din Primăria municipiului Braşov a fost confirmată cu coronavirus. Aceasta se afla în autoizolare la domiciliu, în momentul confirmării, dar a prezentat simptome încă de săptămâna trecută, când a intrat în contact cu alţi angajaţi.
"Lucrurile sunt analizate de câteva zile. Am stabilit ce avem de făcut. DSP a făcut toate evaluările. Am luat măsurile care se iau într-o situaţie de genul acesta. Noi facem zilnic pe căile de acces şi pe toate intrările şi birourile dezinfecţie, iar o dată la finalul fiecărei săptămâni, după ce se închide activitatea în Primărie, dezinfectăm toate spaţiile", a spus primarul municipiului Braşov George Scripcaru
Cei care au avut contact cu cazul confirmat din Direcţie sunt în izolare acasă. Activitatea serviciului este asigurată prin telemuncă, de către cei care erau în concediu.
Cazuri confirmate cu coronavirus sunt şi la Electrica, unde au fost făcute anchete epidemiologice.
De asemenea, pozitivi au ieşit şi managerul, şi directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Deja au fost făcute dezinfecţiile şi au fost testaţi toţi cei din spaţiul administrativ.
Personalul medical este, oricum, testat periodic. Se face şi anchetă epidemiologică internă, în pararel cu cea a DSP-ului.
"Tot ce înseamnă parte de şedinţă de Consiliu medical pe care directorul medical sau managerul le-au avut cu şefii de secţie sau personalul medical s-au desfăşurat din 13 martie online, deci nu au avut contact cu personalul medical. Personalul de la Judeţean este testat periodic, cam din două în două săptămâni este testat"ť, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, Marius Leonte.
Joi, Braşovul avea raportate 36 de noi cazuri de infectare Covid, astfel că bilanţul ajunge la 1121 de cazuri.
RADOR
Foto: Pixabay