Participarea la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, permisă doar persoanelor cu domiciliul în Iaşi
Arhiepiscopia Iaşilor a luat act de decizia CNSU, potrivit căreia, participarea credincioşilor la evenimente va fi permisă doar persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.

07 Octombrie 2020, 20:36
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu a declarat aseară, că sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie va avea loc pentru credincioşii din Iaşi, a precizat părintele Constantin Sturzu.
Constantin Sturzu: Am luat act de decizia autorităţilor de a opri venirea la Iaşi a pelerinilor la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. În esenţă, sărbătoarea nu este afectată, Sfânta Liturghie din ziua de 14 octombrie ca şi celelalte slujbe vor avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioşi care vor putea participa la acest moment binecuvântat, în speţă pentru cei din Iaşi. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iaşi să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună. De exemplu, pot citi acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva cu nădejdea că ea le va asculta cererile, aşa cum a făcut-o şi atunci când ei au putut să ajungă lângă racla ei. Cu siguranţă pentru aceşti pelerini avem nădejde că va veni si clipa când vor putea să ajungă din nou la Iaşi Sfintele Moaste ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
RADOR
Foto: Pixabay