Persoanele vulnerabile din Târgu Mureş izolate la domiciliu primesc hrană de la primărie
Sprijinul se acordă persoanelor cu venituri reduse, şomeri, bolnavi cronici sau cu dizabilităţi, persoane în vârstă, copii, gravide şi alte categorii vulnerabile.

15 Octombrie 2020, 08:42
Acestea trebuie să fie izolate sau carantinate la domiciliu din cauza COVID-19.
Deocamdată doar doi târgumureşeni au solicitat acest sprijin, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Cosmin Blaga: "Am demarat această campanie ca urmare a noului val al numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Până acum am distribuit hrană la 2 persoane. DSP trimite zilnic listele cu persoanele infectate şi care sunt carantinate la domiciliu. Personalul de la Direcţia de Asistenţă Socială sună aceste persoane, iar persoanele care doresc să primească hrană, acele persoane vor primi hrană din partea primăriei. Multe persoane spun că au provizii, alţii spun că au copii, nepoţi, care le achiziţionează, dar acele persoane care nu au pe nimeni şi nu au nicio altă posibilitate şi doresc hrană din partea primăriei, personalul se deplasează şi le asigură hrana".
În ultimele două săptămâni, în Târgu Mureş s-au înregistrat peste 300 de cazuri noi de infecţie cu noul tip de coronavirus.
RADOR
Foto: Pixabay